De unde vin viruşii?

Statele Unite şi Brazilia continuă să fie şi în luna august cei mai mari furnizori de spam şi viruşi informatici din lume, deşi s-a observat o uşoară scădere a numărului ameninţărilor informatice faţă de luna iulie, conform Network Box, companie specializată în servicii profesionale de securitate IT. Conform analizei companiei Network Box, luna trecută, volumul de malware, care a  atins apogeul în luna iulie, când s-a înregistrat o creştere de 300%, a scăz

Statele Unite şi Brazilia continuă să fie şi în luna august cei mai mari furnizori de spam şi viruşi informatici din lume, deşi s-a observat o uşoară scădere a numărului ameninţărilor informatice faţă de luna iulie, conform Network Box, companie specializată în servicii profesionale de securitate IT.

Conform analizei companiei Network Box, luna trecută, volumul de malware, care a  atins apogeul în luna iulie, când s-a înregistrat o creştere de 300%, a scăzut la nivelul din luna iunie, în jur de patru viruşi pe computer, pe oră. Spam-ul este, de asemenea, în uşoară scădere, înregistrându-se în medie 90 de spam-uri per cont de e-mail,  pe oră, de la un vârf de aproximativ 120 de spamuri în luna mai.

Statele Unite este în continuare cel mai mare furnizor de viruşi din lume, de aici provenind 15,9% dintre toţi virusi de pe net, urmată de Brazilia cu o cotă de 14,5%.

În privinţa spamului, Brazilia reprezintă cea mai mare sursă de mesaje nedorite, 11,6% dintre aceste mesaje provenind din această ţară, urmată de Statele Unite cu o cotă de 8,6% şi Coreea de Sud cu 7,2%. Coreea de Sud ocupă, însă, prima poziţie atunci când vine vorba de atacuri informatice, fiind sursa a 17,3% dintre toate atacurile derulate la nivel mondial.

SURSA: network-box.com