Tările cele mai îndatorate, dar și Marea Britanie, și-au stabilit un preț pentru activele pe care le dețin. De la porturi, companii de transport și electricitate, la loterii și avioane, bunurile statelor sunt scoase la mezat.
Cele mai multe active de vânzare le are Grecia. Situația economică în care țara se află i-a determinat pe oficialii săi să-și facă o listă cu bunurile pe care statul le-ar putea vinde până în 2015 și pe care ar putea obține 50 de miliarde de euro. Privind lista activelor s-ar spune că prea puține bunuri pe care statul elen le deține nu sunt de vânzare. Participația statului este reprezentată prin acțiuni la porturile Pireu și Salonic, 39 de aeroporturi, loteria națională, un operator de telefonie, două bănci, casino, poșta elenă, două companii de apă, sute de mii de kilometri de drumuri și mii de hectare de teren. Are, de asemenea, monopol pe tot ce înseamnă producție de electricitate și gaz. Unul dintre cele mai dorite active îl reprezintă aeroportul din Atena, la care statul elen are 50% dintre acțiuni. Nu este de neglijat nici mina de sare de la Anavyssos.
Cu toate aceste bunuri atractive, experții sunt de părere că Greciei îi va fi greu să scoate 50 de miliarde de euro din privatizări întrucât investitorii de tem de birocrație, puterea sindicatelor, corupție și lispa transparenței. De altfel, Grecia a estimat anul trecut că privatizările vor crește de la un miliard de euro la două miliarde de euro pe an.
Irlanda și Spania, la privatizare
Operatorul aerian național Aer Lingus, porturi, stații de electricitate, Dublin Bus și National Stud sunt doar câteva dintre activele pe care irlandezii intenționează să le vândă și pe care ar putea obține cinci miliarde de euro. Primele acțiuni de care guvernul irlandez vrea să scape sunt la cinci bănci cu probleme, însă slabe șanse să fie vândute până ce acestea nu ies din impasul financiar.
Cea mai mare companie de asigurări irlandeză, Irish Life, se pregătește de privatizare. Suma estimată pentru tranzacție ar fi 1,6 miliarde de euro, bani care vor fi folosiți pentru a contra balansa pierderile băncii TSB.
Nici activele Spaniei nu sunt de neglijat chiar dacă țara nu se află în situația Greciei, Portugaliei sau Irlandei. Pe principiul "mai bine prevenim", statul iberic are în plan privatizarea a 30% din Loteria Națională, evaluată la 25 de miliarde de euro.Apetitul ibericilor pentru astfel de jocuri este mare, iar activul devine interesant pentru cumpărători. Cel mai popular joc al Loteriei, ”El Gordo”, care are loc anual, de Crăciun beneficiază de pariuri de 2,5 miliarde de euro, aproape o treime din acestă sumă rămânând administratorului. În 2009, Loteria Spaniolă a avut un profit net de 3 miliarde de euro și vânzări de 9 miliarde de euro.
Până la finalul anului, Spania va scoate la licitație aeroporturile Barajas (Madrid) și El Prat (Barcelona).
Ce au de vânzare Portugalia și Italia
După ce a primit un ajutor de 78 de miliarde de euro, Portugalia se vede nevoită să-și scoată activele la mezat. Săptămâna aceasta, noul prim ministru, Pedro Passos Coelho, a anunțat că statul se grăbește să scape până în octombrie de acțiunile pe care le deține la companiile de energie Energias de Portugal și REN. De asemenea, pe listă este și câteva companii media (tv și posturi de radio, respectiv agenția de presă Lusa). Operatorul aerian TAP și adminstratorul de aeroporturi ANA sunt și ele pe lista privatizărilor alături de divizia de asigurări a băncii CGD.
Vânzarea frecvențele radio ar putea aduce Italiei 2,4 miliarde de euro, de altfel sunt printre puținele active pe care guvernul lui Silvio Berlusconi intenționează să le privatizeze.
Marea Britanie și România se uită către privatizări
Pe lista coaliției de guvernare de la Westminster se află 49% din acțiunile serviciului de control al traficului aerian, Nats, nave maritime și chiar colecția de vinuri a Camerei Comunelor. În luna martie, George Osborne și-a stabilit ca țintă atragerea a 2 miliarde de lire din vânzarea unor active. Banii ar fi urmat să fie utilizați pentru înființarea unei bănci pentru investiții. Guvernul britanic intenționează să vândă și anumite clădiri, 150.000 de hectare de pădure, dar și aeronava HMS Ark Royal care a fost oprită la sol după 25 de ani de operare.
La rându-i, România ar urma să privatizeze companiile cele mai viabile. Printre acestea se numără CEC, Tarom și Poșta Română.