Multe dintre întrebări se învârt chiar în jurul evenimentului din 1989 când puterea a fost predată în mâinile lui Ion Iliescu. Dumitru Șovar, fost ofițer de informații în Departamentul Securității Statului (DSS), SRI și actual președinte al Asociației Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere din SRI-Argeș (ACMRR – SRI), a vorbit pentru argeșfocus.ro despre rolul Securității pe vremea lui Ceaușescu și în timpul Revoluției. Trebuie spus că Revoluția l-a prins pe Șovar în județul Argeș.

Cu toate că în cele 13 volume desecretizate anul trecut scrie că în arhiva Securității Argeș nu mai există niciun document din decembrie 1989 din cauza faptului că au fost distruse, Dumitru Șovar susține că „asta e o prostie”, documentele plecând la București.

„E o minciună ordinară, pentru că n-aveai cum să arzi documente care se aflau în arhivă. Singurele documente care s-au ars au fost cele de pe biroul ofițerilor, una, două, trei, zece hârtii.

Dar era maculatură. Documentele de la Berevoești nu s-au luat de la Pitești. În decembrie 1989 s-au ars niște hârtii la Budeasa, dar acelea n-au fost documente secrete, vorbim de maculatură fără nicio valoare operativă. Dosare neînregistrate, pentru că n-aveai ce să faci cu ele. La Berevoești nu știu ce-au dus, habar n-am.

Nu știu de unde au venit. Unii dintre colegii mei au mai ars hârtii în curte, dar i-au văzut cei de la Miliție și le-au spus să nu le mai ardă acolo. După asta au fost încărcate într-o remorcuță și duse la Budeasa unde au fost arse. Dar, repet, nu aveau valoare operativă”.

Arma a predat-o pe 17 decembrie

„Mai e o problemă, ce documente ar fi putut să fie în 1989? În Argeș, vorbim de decembrie 1989, nu s-a întâmplat absolut nimic, a fost lapte și miere. S-a primit informarea că la Timișoara s-a întâmplat nu știu ce, după care, pe 17 decembrie, ne-au chemat și ne-au luat pistoalele. Am avut pistoale de pe 15 până pe 17 decembrie.

Uitasem de pistol, mi-am adus aminte când am dus un Alain Delon (n. red.: celebrul cojoc de piele cu guler amplu de miel) să-l îmbrac în fâș. L-a pipăit ăla și mi-a zis: «șefu’, aveți ceva aici». Aoleo, e pistolul, uitasem de el, pentru că nu eram obișnuit să port armă. Am plecat acasă și când am ajuns m-au sunat să-mi spună să duc pistolul la unitate, unde le-a preluat armata”, a continuat Șovar.

Securitatea fusese dezarmată

„Îi tot aud p-ăștia că a tras Securitatea… Cum să tragă când n-aveau arme? Iar asta cu documentele declasificate a fost o gogoriță, toată lumea, inclusiv noi, a fost interesată să vadă ce scrie, să vedem ce documente a declasificat nebunul ăsta. Credeam că sunt documente care ne acuză, când colo…

Cum ne acuzi tu că am tras în populație când tu n-ai niciun document în acest sens? După 17, 18 decembrie încolo am cam început să ne dăm seama că se mai termină. Oricum, nimeni nu îndrăznea să facă altceva decât ce s-a făcut. Poate doar dacă armata ar fi fost invers.

Armata a cedat și pentru a-și acoperi mizeria, că a tras în populație. Apoi au dat-o la pace cu ăștia (n. red.: Puterea nou instalată la București), suntem de partea voastră, dar ne ascundeți mizeria. Și atunci dai vina pe Securitate”.

Nici măcar cei de la Circulație nu aveau arme

Întrebat cum erau tratați ofițerii de informații înainte de 1989 și dacă securiștii erau o categorie privilegiată, Șovar a declarat:

„Nimeni nu mai voia acel sistem, nici chiar Securitatea. Când mă duceam să cumpăr un salam eram umilit. Era diferență față de Miliție, că ăia aveau uniformă. Pe mine cine mă cunoștea? Ăștia de la restaurante erau așa gomoși, nici nu le ajungeai la nas. Când te vedeau te întrebau: «ai, mă, legitimație»? Pentru un salam erai umilit. Acum ne acuză pe noi că nu știu ce am făcut”, spune șeful rezerviștilor din SRI.

„Recunosc că Securitatea, începând cu 1945 a făcut rău, am citit și eu și m-am îngrozit, dar nici atunci n-o făceau de capul lor. Securitatea te lua din curte, dar te judeca și te condamna tribunalul excepțional sau tribunalul militar, adică un judecător și un procuror. Ăia unde sunt? Numai Securitatea a fost de vină? E clar că e ceva împotriva serviciilor secrete, vor să-i măcelărească. Securitatea nu a tras nicăieri, în țară. Din 17 decembrie, Miliția și Securitatea n-au tras un cartuș. Nici milițienii de la circulație n-au avut armament pe ei după data asta. Nimeni de la aceste două instituții nu-și permitea să tragă, n-aveau moralul atât de ridicat încât să facă asemenea greșeală. Pentru că un glonț dacă pleca, Sibiu ne chema. Ăștia de la Armată aveau tancurile îndreptate spre Inspectoratul de Miliție și Securitate. Cine spune altceva mănâncă terci”.

Securitatea – instituție votată de MAN …

„Nu mi-e jenă că am fost ofițer de Securitate, toată lumea știe cine am am fost și că n-am făcut niciun rău. A, că zic ei acum că, vezi, Doamne, e poliție politică, da, pot să găsească orice. Eu mă aștept acum la orice. Situația e următoarea. Eu ca ofițer de Securitate am deschis un dosar, am o lucrare care, probabil, e în arhivă. Dacă acolo zice că am aprobat o cerere de supraveghere, de filaj, de tehnică sau de ceva, e poliție politică. O singură hârtie și gata, ai suprimat și îngrădit drepturile omului.

Care îngrădire? Îngrădit în limba română înseamnă apărare, faci gard la casă ca să ți-o aperi. Deci eu l-am apărat, că existau o infracțiune sau mai multe infracțiuni. Până la urmă, Securitatea nu era o organizație paramilitară din Ucraina, era o instituție votată de parlamentul de atunci, Marea Adunare Națională (MAN).

Dacă eu, Șovar, aș fi deschis un dosar în care mi-aș fi depășit prerogativele muncii de informații, adică l-am bătut p’ ăla, i-am smuls unghiile, l-am lovit, l-am înjurat, atunci da, se poate spune că am făcut poliție politică. Ori eu n-am înjurat pe nimeni, mi-am făcut doar datoria. I-am spus, ok, ne-am văzut, treci pe trotuarul celălalt, nu mă cunoști, nu te cunosc, stai în banca dumitale că vine altul mai nebun ca mine”.

Un securist apropiat de un dizident!!!

Șovar a povestit că era avea o relație apropiată de Elisabeta Rizea, eroină a luptei anticomuniste din România, nepoată a liderului țărănist Gheorghe Șuța, ucis de comuniști în 1948. El răspundea chiar de zona Nucșoarei, acolo unde se afla Elisabeta Rizea.

„M-au tot întrebat de Elisabeta Rizea, de parcă eu aș fi avut vreo treabă cu femeia asta. Eu am terminat școala în 1989, de ce mă băgați pe mine în categoria asta? Sigur, eu cu Elisabeta Rizea am vorbit de «n» ori. Eram într-o relație apropiată cu ea, acolo, la Nucșoara, era zona de care eu răspundeam. Și cu soțul ei am vorbit. Amândoi au avut tot timpul o atitudine conciliantă, spuneau că se mai fac și greșeli.

Dacă erau răzbunători, cereau ei să-și vadă dosarele, dar n-au făcut asta. Cât despre partizani ce să zic? Partizanii au împușcat niște oameni, sunt și ei vinovați de ceva. Unii au voie să împuște, dar pe ei n-avea voie să-i împuște nimeni. Pe mine nu mă interesează, că n-am trăit evenimentele, nici nu eram născut” a mai spus Dumitru Șovar.