Tentative de diminuare a blocajului financiar au existat, dar toate au esuat. Lucian Croitoru, consilier al primului-ministru si presedintele Centrului Romin de Politici Economice, apreciaza ca „acest fenomen, al blocajului financiar, este mai degraba o sperietoare pentru rezolvarea unor probleme, ale unor grupuri de interese din Rominia”. Poate aceasta este tocmai explicatia esuarilor repetate ale icercarilor de frinare a escaladarii platilor restante i economie. Compensa-rile care au avut drept tinta eliberarea de sume din sistemul bancar, de credite cu dobinzi preferentiale, reesalonarile la plata datoriilor si iertarile de dobinzi penalizatoare au fost, poate, rezultatul lobby-ului facut de grupurile de interese banuite de Lucian Croitoru.
Economie de piata cu reminiscente comuniste
Prezenta si amplificarea arieratelor i economia romineasca are cauze multiple si complexe. Cea care poarta isa marea raspundere asupra amplificarii fenomenului este data de jocul la doua capete facut de guvernele Rominiei de dupa 1990. Pe de o parte, a fost acceptata calea trecerii economiei rominesti de la una centralizata la una care sa functioneze dupa regulile pietei. Pe de alta parte isa au fost pastrate multe dintre mentalitatile regimului autoritarist, prin pastrarea caracterului interventionist al statului. in 1990, s-a trecut la liberalizarea preturilor, dar partiala. Preturile de intrare erau libere, dar la iesire aveau limite impuse. S-au acumulat pierderi, s-au acumulat datorii, care ulterior s-au transferat fie i banci, fie i bugetul de stat, prin preluari la datoria publica. Apoi, ratiuni de ordin electoral i-au impiedicat pe guvernanti sa actioneze impotriva itreprinderilor generatoare de pierderi. in structura productiei rominesti, ponderea celei orientate catre consumul intermediar era majoritara. Dupa 1990 si dupa desfiintarea pietei CAER, desfacerea marfurilor acestora a devenit o problema majora, pentru care isa nu au fost adoptate solutii. Restul economiei rominesti, dominata de capitalul majoritar al statului, nu se simtea nici ea prea bine. intreprinderile erau decapitalizate, accesul la resursele bancilor era greoi si costisitor. intreprinderile, cu sau fara piata, au continuat sa produca. Pe stocuri sau pe datorie, important era ca muncitorii sa nu-si paraseasca locurile de munca. Salariile au fost itotdeauna primele platite, furnizorii, bancile sau bugetul de stat treceau pe locul secundar. Cind situatia devenea sufocanta, guvernul intervenea cu o decizie de preluare a pierderilor la datoria publica interna. Cind bugetul n-a mai avut bani s-a recurs la majorarea taxelor si a impozitelor: noi scintei pentru reaprinderea blocajului financiar. Nu a existat niciodata un studiu care sa redea gradul de suportabilitate a poverii fiscale de catre agentii economici. Asa dupa cum marile monopoluri au fost lasate sa-si stabileasca tarife si salarii dupa cum le dictau interesele.
Analistii emit solutii
Centrul Romin de Politici Economice a efectuat recent un studiu ce a avut ca tema blocajul financiar din economia romineasca. Analiza identifica si cai de diminuare a arieratelor din economia romineasca. Una ar fi transformarea guvernului dintr-un creditor ezitant, itr-unul dur, care sa declanseze operatiuni de ichidere a itreprinderilor. Alta vizeaza confiscarea de catre Ministerul Finantelor, i calitatea sa de creditor, a bunurilor itreprinderilor debitoare. „Neoperationala”, i viziunea lui Croitoru, pentru ca ar conduce la existenta unui depozit imens de bunuri, greu de valorificat (exista exemple: recuperarile lichidatorilor bancilor comeciale, ale AVAB). Cea de-a treia cale ar fi crearea institutiei recuperatorului de creante, pentru care isa lipseste vointa fortelor politice.
Succesul i diminuarea arieratelor din economie este conditionat isa de „schimbarea structurii stimulentelor”, i viziunea lui Croitoru. „Trebuie sa trecem de la dominatia debitorului, la un raport firesc itre acesta si creditor”, adauga Lucian Croitoru. Aceasta presupune modificarea Legii falimentului si pornirea motoarelor acestui proces, idelung aminat i Rominia.    

· in 1991 au aparut primele declaratii care anuntau marea problema a Rominiei: platile restante itre itreprinderi depasisera 70% din produsul intern brut. Fenomenul era real, itreprinderile, structurate pe productii destinate, i principal, consumului intermediar continuau sa produca, dar pe stocuri. Salariile se plateau, dar marfa produsa nu-si gasea beneficiari. Furnizorii de materii prime,
materiale, au devenit astfel creditori cu termene de icasare a contravalorii marfurilor aminate sine-die.
A fost adoptata atunci solutia compensarii globale (i decembrie 1991), iar privirile au fost orientate catre Banca Nationala a Rominiei. S-au injectat, la acea vreme, peste 400 miliarde de lei i economie, dar efectele acestei interventii s-au repercutat asupra sistemului bancar, care a captat o parte din arieratele din economie.

· in 1992 si 1993, au avut loc alte doua icercari de blocare a fenomenului care prinsese viata, prin asa-numitele compensari partiale. Prima a pus accentul pe
reducerea arieratelor acumulate i sectorul industrial.
A fost folosita metoda compensarilor itre itreprinderi, dar ea a produs efecte pe termen scurt. Imaginea efectelor acestor masuri a fost reflectata doar i cifre, pentru ca imediat ce procesul s-a oprit, arieratele si-au reluat evolutia ascendenta. Tot i 1992, a aparut Legea nr. 72/1992, care acorda creditorilor posibilitatea sechestrarii activelor interne ale debitorilor. N-a produs isa efectele scontate pentru ca i reteaua generatorilor si propagatorilor de arierate debitorii erau si creditori, i acelasi timp.

· in toamna anului 1993, s-a icercat o noua compensare partiala. Au fost selectate 30 de itreprinderi, considerate ca reprezentind principalele generatoare de arierate si pentru care a fost propusa solutia lichidarii. insa, guvernul Vacaroiu a adoptat, la sfirsitul anului 1994, un nou paliativ: Ordonanta de Urgenta nr. 13/1995. Povara a fost aruncata asupra bancilor si a bugetului: primele, prin renuntarea la plata dobinzilor, iar bugetul, de asemenea, prin reesalonarea datoriilor. Fenomenul n-a dat roade. Avizate din vreme asupra prevederilor ordonantei, itreprinderile incluse i aceasta schema au facut uitate datoriile catre buget, iar efectul s-a repercutat asupra icasarilor.

· Tentativele de diminuare a arieratelor nu s-au oprit aici. si dupa 1997 au avut loc icercari de diminuare a blocajului financiar. Au fost constituite liste cu itreprinderi care trebuiau ichise, au fost impuse limite pentru limitarea salariilor, prin legile bugetului de stat, isa niciodata intentiile nu au fost duse cu fermitate pina la capat. in prezent, exista o lege, Legea nr. 1999/1999, care are prevederi clare i ceea ce priveste viitorul itreprinderilor care iregistreaza pierderi: dizolvarea de drept. Caracterul legii este imperativ, isa pasii cu care a fost pusa i practica sunt aproape invizibili. in functie de ponderea pierderilor i activele societatii (de la 120%, la 85% si, apoi, 50%), s-au stabilit si termene pentru intrarea lor i lichidare. Ultimul termen a fost 1 august. Efectele acestei legi s-au produs asupra unui numar de doar 15 societati comerciale. Este greu de crezut ca numarul societatilor cu capital de stat neviabile poate fi atit de redus, i conditiile i care aproape jumatate din valoarea productiei realizate si a serviciilor prestate i Rominia, inclusiv
importurile efectuate se regaseste i platile restante.

· Anul acesta, guvernul condus de Mugur Isarescu a initiat noi masuri menite sa reduca din amploarea platilor restante. Vestita Ordonanta nr. 58/2000, modificata ulterior la presiunea sindicatelor, isi asteapta efectele. Actul normativ este o noua icercare de limitare a salariilor i unitatile selectate, i functie de realizarea programelor de reducere a arieratelor. Ramine de vazut daca aceasta noua interventie administrativa se va dovedi un act cu efecte i diminuarea blocajului financiar sau daca va ramine doar o initiativa a forurilor internationale carora autoritatile de la Bucuresti li s-au supus de dragul prelungirii unor noi acorduri de imprumut.rn