„Din informaţiile noastre, până la finele acestui an numărul familiilor care se vor debranşa va ajunge la aproximativ 90.000. Estimăm că dintre acestea cea mai mare parte va opta pentru instalarea unui sistem propriu de încăzire, însă, din păcate, un mic segment nu îşi va permite o astfel de investiţie”, a declarat Cătălin Drăguleanu, directorul de vânzări al Ariston Thermo România.

Potrivit estimărilor companiei, preţul mediu pe care îl plătesc românii pentru achiziţionarea şi instalarea unui sistem propriu de încălzire este, în acest moment, de 6.000 de lei, în condiţiile în care se efectuează schimbarea tuturor ţevilor şi a caloriferelor vechi.

Ponderea centralei – 35% din instalaţie

La aceste costuri se adaugă şi tarifele percepute pentru debranşarea de la sistemul centralizat de încălzire dar şi proiectul de branşare la reţeaua de gaze, acestea diferind însă de la oraş la oraş.

„Asistăm în acest an la o creştere cu peste 35% a cererii de centrale termice, pentru apartamente debranşate de la sistemul centralizat. Majoritatea solicitărilor vin în lunile iunie – septembrie, însă exista şi un segment de clienţi nehotărăţi care decid schimbarea sistemului de încălzire, o dată cu intrarea în sezonul rece, după o analiză atentă asupra costurilor de întreţinere ce urmează pe perioada iernii”, a mai afirmat Cătălin Drăguleanu.  

Oficialul companiei a mai spus că pentru un apartament de bloc, costul centralei are o pondere de aproximativ 35% din valoarea totală a instalaţiei.

„Debranşările de la sistemul centralizat de încălzire se fac preponderent de către proprietarii de apartamente de bloc. Pentru acest tip de locuinţă vânzările se concentrează preponderent pe centralele termice convenţionale de 24 kW cu un preţ mediu de 2.200 de lei”, a mai adăugat reprezentantul Ariston Thermo România.