Mită în cârnați

În acest dosar, Decebal Traian Remeş, ministru al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale în perioada aprilie-octombrie 2007, este acuzat de trafic de influenţă, iar Ioan Avram Mureşan de complicitate la cumpărare de influenţă, în formă continuată, potrivit Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Omul de afaceri Gheorghe Ciorbă este acuzat de cumpărare de influenţă, în formă continuată. Potrivit rechizitoriului Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în 13 septembrie 2007 şi 23 septembrie 2007, Remeş, în calitate de ministru al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, ar fi acceptat şi primit produse alimentare în valoare de 1.500 de lei şi suma de 15.000 de euro de la Gheorghe Ciorbă, prin intermediul lui Mureşan.

Ce spun procurorii

"Banii şi produsele alimentare au fost primite în scopul favorizării firmei SC Construct Europromt SRL Certeze (aparţinând fiului omului de afaceri Ciorbă Gheorghe) la câştigarea a două licitaţii publice de atribuire de lucrări de amenajări funciare, prin exercitarea influenţei pe care ministrul o avea asupra funcţionarilor însărcinaţi cu derularea procedurilor de achiziţie publică, din cadrul Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare (ITRSV) Râmnicu Vâlcea – structură aflată în subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale", potrivit DNA.

Promisiuni

Omul de afaceri Gheorghe Ciorbă ar fi oferit, prin intermediul lui Mureşan, şi un autoturism de lux marca Audi Q7 în valoare de 65.000 de euro, fiind extrem de interesat în câştigarea licitaţiei de la ITRSV Râmnicu Vâlcea. Gheoghe Ciorbă s-a autodenunţat la DNA după ce a aflat că este oricum în vizorul anchetatorilor pentru că ar fi încercat, prin Mureşan, să-l cumpere pe ministrul Decebal Traian Remeş.