A murit după ce a luat acest medicament! Milioane de oameni îl folosesc

doliu

SURSA FOTO: Dreamstime

Un medicament intens utilizat în toată lumea a provocat decesul unei persoane. Este vorba de o femeie de 56 de ani. Aceasta l-a luat din dorința de a slăbi înainte de nunta fiicei sale. Nu a mai apucat, însă, să-și vadă fata în fața altarului. Despre ce este vorba, mai exact?

Un medicament a dus la decesul unei femei. Aceasta a murit înainte de nunta fiicei ei după ce a luat un medicament pentru slăbit. Este vorba de mult mediatizatul și disputatul Ozempic. Acesta este un produs dedicat diabeticilor. Cu toate acestea, milioane de oameni au ajuns să-l folosească în ultima vreme din dorința de a slăbi.

Femeia care și-a găsit tragicul sfârșit a vrut să dea jos câteva kilograme înainte de nuntă. Ea a luat medicamentul respectiv, pentru care este emisă alertă în întreaga lume. După ce a luat Ozempic, a slăbit 15 kilograme în cinci luni. Starea ei de sănătate a început să se degradeze rapid, scrie New York Post.

Soțul femeii dă vina pe medicamentul pentru slăbit

În 16 ianuarie, cu doar câteva luni înainte de nunta fiicei sale, soțul lui Webster a găsit-o căzută. Din gură i se scurgea un lichid maroniu. Bărbatul a povestit că și-a dat seama că femeia nu respira. Imediat a încercat manevre de resuscitare. În ciuda eforturilor lui, Trish Webster a murit în acea noapte. Cauza decesului a fost stabilită ca fiind o boală gastro-intestinală acută.

„Dacă am fi știut ce urma să se întâmple, nu ar mai fi luat acest medicament. N-am crezut niciodată că poți muri din cauza asta”, a spus soțul femeii .

Deși oficial moartea lui Webster nu a fost legată de folosirea Ozempic și Saxenda, soțul ei dă vina pe aceste medicamente.

Ozempic îi face pe oameni să se simtă sătui mai mult timp

Ozempic funcționează prin imitarea unui hormon natural care îi face pe oameni să se simtă sătui mai mult timp. Problemele apar dacă medicamentul provoacă blocaj intestinal. FDA a primit în septembrie 18 reclamații în acest sens. Destinat diabeticilor, medicamentul a fost și este intens mediatizat pe rețelele sociale.

Este promovat de cei care spun că datorită lui au reușit să slăbească foarte mult. Cei care îl utilizează au spus că reduce considerabil apetitul. Mulți dintre internauți s-au filmat, și au postat apoi imaginile pe internet, în timp ce își injectează medicamentul.

SURSA FOTO: Dreamstime

Producătorul acestui medicament a fost dat în judecată în SUA

Producătorul Ozempic Novo Nordisk este dat în judecată în SUA. Reclamațiile susțin că medicamentul poate provoca probleme gastro-intestinale severe. Este vorba inclusiv de , „paralizia stomacală”, care pot duce la deces.

Firma de avocatură Morgan & Morgan a declarat pentru The Post în august că a primit 500 de sesizări similare de la clienți din 45 de state. La dosar se află reclamații privind leziuni care ar fi fost provocate și de alte medicamente de slăbit, inclusiv Wegovy, Rybelsus și Saxenda.

De altfel, Austria a avertizat recent cu privire la numărul tot mai mare de urgențe survenite în urma utilizării unei versiuni contrafăcute ale Ozempic.