Cine doreste sa porneasca o activitate pe cont propriu este privit cu mila si sfatuit sa aleaga altceva
Nu exista in Romania o cultura antreprenoriala si nici nu are rost sa ne mintim ca ar fi altfel. Doar pronuntand cuvantul “cultura” este suficient sa starnim priviri intrebatoare si comentarii malitioase.
Dar asta se intampla aici, in lumea reala, a intreprinzatorilor. In lumea celorlalti – a legiuitorilor si guvernantilor – lucrurile se vad altfel.
Se vad, cu alte cuvinte, tot felul de acte normative, de programe si strategii care isi propun sa stimuleze initiativa privata – motorul economiei romanesti.
Prin prisma legislatiei romanesti exista mai multe categorii de intreprinzatori: investitorii (cei cu bani multi), intreprinzatorii mici si mijlocii (asa numitele IMM-uri) si intreprinzatorii foarte mici. Cine sunt acestia din urma? Spre exemplu, persoanele fizice autorizate (PFA). In timp ce investitorilor li se intinde covorul rosu la picioare, IMM-urilor li se da o lege speciala, Agentie Nationala, targuri si ajutoare, PFA-urilor nu li se da nimic. Ba dimpotriva.
Cine doreste sa porneasca in Romania o activitate pe cont propriu in calitate de PFA este privit cu mila. I se recomanda de la bun inceput sa se gandeasca mai bine si sa aleaga mai bine forma unei societati comerciale – in speta o microintreprindere. Persista cumva ideea ca PFA sunt doar cei care vand la tarabe sau cei care, in dorinta de a castiga un ban in plus, mesteresc una sau alta.
Cine a incercat sau macar a aflat de incercarea cuiva de a se autoriza ca PFA intelege foarte bine cele spuse mai sus. Nicaieri in alta parte nu se manifesta mai clar lipsa de intelegere si de interes in sustinerea initiativei private. Persoanele fizice care doresc sa se autorizeze sunt supuse la tot felul de sicane administrative din partea primariilor sau a altor institutii.
Prin ultima modificare adusa Legii nr. 300/2004, aprobata prin Legea nr. 378/2005, se precizeaza ca:
“Activitatile economice care fac obiectul prezentei legi sunt cele prevazute in cadrul Clasificarii activitatilor din economia nationala – CAEN, aprobata prin Hotararea Guvernului nr. 656/1997, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 301 din 5 noiembrie 1997, actualizata prin Ordinul presedintelui Institutului National de Statistica nr.601/2002, publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 908 din 13 decembrie 2002, si a caror desfasurare de catre persoane fizice autorizate sau asociatii familiale nu necesita autorizare in baza unei legi speciale.”
Mentionam ca aceasta modificare a fost primita cu aplauze la momentul aparitiei, dat fiind ca, in forma anterioara, legea excludea fara nici o justificare de la autorizare anumite activitati, cum era, spre exemplu, cea de consultanta.
Pentru ca cercul sa se inchida, legiuitorul ar mai fi trebuit sa faca un mic efort si sa modifice, asa cum a promis, normele de aplicare a legii in sensul includerii unei liste cu activitatile reglementate prin legi speciale.
Au trecut de atunci aproape patru luni si nimic nu s-a intamplat, nici o lista sau jumatate de lista nu a vazut tiparul. Dar ce, e vreo graba?
Are vreo importanta ca persoanelor fizice care solicita primariilor autorizarea li se tranteste usa in nas pe motiv ca “nu avem norme”?
Cu alte cuvinte, pentru orice autorizare pe un cod CAEN mai “ciudat” (adica tot ce nu comert sau alte activitati de care se ocupa tot romanul…), functionarii publici incep sa aiba palpitatii si sa-si puna intrebari existentiale de genul: este sau nu este activitatea respectiva reglementata special? sau este sau nu este nevoie de o autorizare speciala? Iar raspunsul este, inevitabil: nu stim, nu avem, nu ne intereseaza.
Un exemplu simplu este lupta in zadar a unei persoane care dorea sa se autorizeze pentru activitatea de editura. Primaria din orasul de resedinta al respectivei persoane a dat raspunsul “noi nu”, pentru ca li s-a parut, probabil, ca aceasta activitate este prea speciala pentru a fi autorizata asa, pur si simplu. De fapt, ea chiar se poate autoriza asa, pur si simplu, neexistand prevederi legale specifice privind autorizarea.
Mai trebuie oare sa amintim ca nici macar nu este o practica uniforma la nivelul intregii tari?
Acelor persoane carora li se refuza autorizarea nu le ramane decat calea contestarii deciziei pe calea contenciosului administrativ. Dar, hai sa fim seriosi: cati dintre ele ar avea timpul, nervii si banii sa faca asta. Cele mai multe probabil ca se vor conforma sfaturilor prietenilor si vor injgheba o microintreprindere si vor intra, astfel, “in randul lumii”.
Revenim insa si ne intrebam: cand se va promova in Romania cu adevarat o cultura antreprenoriala la toate nivelurile? Cand vor intelege legiuitorii ca nu este suficient sa dai o lege privind simplificarea formalitatilor de inregistrare la registrul comertului pentru ca sa stimulezi initiativa privata?
