Amintim că în timpul campaniei prezidenţiale din 1968, Sirhan Sirhan, în vârstă de 77 de ani, a fost condamnat pe 17 aprilie 1969 pentru asasinarea senatorului de New York, în timpul campaniei prezidențiale. Inițial, el fost condamnat la moarte, dar sentinţa i-a fost modificată cu în închisoare pe viaţă în 1972, ca urmare a unei scurte aboliri a pedepsei cu moartea în California, scrie AFP.
Astfel, după o perioadă de 90 de zile de examinare, decizia de eliberare condiţionată a comisiei va fi transmisă guvernatorului Californiei, care o poate respinge sau modifica.
Crima comisă de Sirhan Sirhan a stârnit un val de indignare la acel moment. Acesta l-a ucis pe Bobby Kennedy la hotelul Ambassador din Los Angeles, în timp ce senatorul se afla în campanie internă în cadrul Partidului Democrat pentru nominalizarea la candidatura pentru alegerile prezidenţiale. Totodată, alte cinci persoane au fost rănite în atacul armat.Î
În ceea ce privește motivul comiterii crimei, imigrantul palestinian susține că a fost deranjat de sprijinul acordat de Robert Kennedy vânzării de avioane militare Israelului. Pe lângă acceste lucruri, în timpul cererii sale precedente de eliberare condiţionată din 2016, Sirhan a mărturisit că a băut prea mult în noaptea crimei şi că şi-ar fi dorit „să nu se fi întâmplat nimic”.
Totodată, criminalul a mai adat asigurări că mărturiile din timpul procesului au fost făcute la sugestia unui avocat care l-a sfătuit greşit şi l-a convins că este vinovat. Amintim faptul că printre probele prezentate în timpul procesului s-au numărat şi caiete care îi aparţineau şi în care era scris „RFK trebuie să moară”.
Deși dovezile erau destul de clare, mai multe persoane, printre care unul din fiii lui Bobby Kennedy, nu au fost convinse că Sirhan este într-adevăr autorul crimei sau că a acţionat de unul singur. În același timp, un alt detaliu tulburător din acest caz în reprezintă faptul că fostul ministru al justiţiei şi senator de New York a fost atins de un glonţ în spatele urechii drepte tras de la mică distanţă, în timp ce se presupune că Sirhan se afla în faţa sa.
Robert F. Kennedy Jr l-a vizitat pe criminalul tatălui său
De asemenea, potrivit unui expert în acustică, în noaptea dramei au fost trase 13 focuri de armă, iar arma lui Sirhan avea o capacitate de numai opt cartuşe.
În urmă cu trei ani, mai exact în anul 2018, Robert F. Kennedy Jr. a dezvăluit că l-a vizitat pe Sirhan Sirhan în închisoare, pentru a se putea convinge că Sirhan este într-adevăr asasinul tatălui său.
„M-am dus pentru că eram curios şi tulburat de dovezile pe care le-am văzut”, a declarat el pentru Washington Post.”Am fost tulburat de ideea că este posibil ca o persoana greşită să fie condamnată pentru uciderea tatălui meu”.
La rândul ei, sora sa, Kathleen Kennedy Townsend, s-a alăturat solicitării redeschiderii anchetei. Bobby Junior a trimis comisiei o scrisoare în care cerea eliberarea condiţionată a lui Sirhan, iar fratele său mic, Douglas Kennedy, i-a susţinut demersul în timpul audierii de vineri.
Paul Schrade, un prieten al familiei Kennedy, care a fost împuşcat în cap, a militat de asemenea mult timp în favoarea eliberării lui Sirhan. El declara la finalul săptămânii că decizia a fost una bună, fiind recunoscător comisiei pentru că Sirhan se va întoarce acasă.
„Este o decizie bună. Sunt foarte recunoscător comisiei pentru că i-a dat lui Sirhan şansa de a se întoarce acasă”, a adăugat americanul în vârstă de 96 de ani, pentru AFP.