În urma Summitului NATO de la Vilnius, s-a stabilit ca România să găzduiască mai multe trupe militare din Franța și Spania, ce vor rămâne permanent pe teritoriul nostru. În plus, în viitor, Alianța Nord-Atlantică va avea o poziție dominantă de la Marea Nordului până la Marea Neagră.
Ce a obținut România în urma Summitului NATO de la Vilnius?
În cadrul Summitului NATO de la Vilnius, România a obținut promisiunea că va primi mai mulți militari străini. În cazul în care situația o va impune, grupul de luptă se va transforma în brigadă, iar numărul militarilor străini ar putea crește până la 4.000 de persoane.
„Cred că pentru România este o veste foarte bună. Pe lângă ce avem acum în România, forțe românești, forțe străine, vom avea mobilizare militară din momentul 0 până în ziua 10, ziua 30, ziua 45, în care putem conta, la modul cel mai real pe forțele aliate. Comandamentul multinațional pentru Europa de Sud Est de la Sibiu capătă o dimensiune și mai importantă în lanțul de comandă al NATO.
Fiecare grup de luptă din cele opt pe care le avem pe flancul estic sunt deja pregătite să fie completate până la nivel de Brigadă, în anumite situații, cum este Lituania. Germania a decis să vină cu prezență la nivel de brigadă. În cazul României, Franța a anunțat. Spania a anunțat.
Deci exersăm, iar atunci când condițiile ne vor permite, vom ridica trupele la nivel de brigadă”, a explicat secretarul general-adjunct NATO, Mircea Geoană, într-un interviu acordat pentru PRO TV.
„Este un lucru bun, dar nu suficient. De grup de luptă la nivel de brigadă s-a discutat de mai mult timp, între timp s-a ajuns la o prezență de structuri permanente. Aici apare o problemă, pentru că în situații de criză întărești și grupul, în situații de criză trebuie să disloci și gruparea de luptă cu un nivel foarte ridicat de operatibilate…
În cât timp ajung aceste trupe. Pentru că acest timp înseamnă timpul în care România cu forțe destul de puține pe teritoriul său trebuie să reziste împotriva unei invazii”, a adăugat generalul în rezervă Virgil Bălăceanu, președintele Asociației Ofițerilor în Rezervă din România.
România și-a îndeplinit obiectivele stabilite la Summitul NATO de la Vilnius
Președintele României, Klaus Iohannis, a spus și el că Guvernul de la București și-a îndeplinit obiectivele stabilite la Summitul NATO de la Vilnius și că noile planuri de apărare ale NATO au un răspuns pentru orice amenințare de securitate la adresa țării noastre.
„România şi-a îndeplinit şi de această dată obiectivele stabilite pentru acest Summit NATO deosebit de important. Este rezultatul unei munci de echipă şi mulţumesc tuturor celor implicaţi. Deciziile noastre de la acest Summit au demonstrat, fără echivoc, soliditatea legăturii transatlantice şi unitatea aliată”, a spus președintele României.