Ministrul Apărării, Mircea Duşa, a afirmat că în acest an s-a decis efectuarea a peste 340 de exerciţii de instruire, din care aproximativ 40 vor fi organizate împreună cu partenerii din NATO şi UE.
Mircea Duşă a declarat, duminică, la Baza 71 Aeriană Câmpia Turzii, unde a asistat la exerciţiul româno-american Dacian Warhawk, că anul acesta Ministerul Apărării Naţionale a planificat peste 340 de exerciţii de instruire, transmite corespondentul MEDIAFAX.
"Anul acesta am planificat peste 340 de exerciţii de instruire, unele dintre acestea, circa 40, sunt organizate împreună cu partenerii noştri din NATO şi UE. Săptămâna viitoare, marţi, va începe în poligonul Smârdan un exerciţiu de pregătire în comun tot cu militarii americani, paraşutişti, iar la începutul lunii aprilie vom avea un exerciţiu mai complex, tot în poligonul de la Smârdan, la care vor participa aproximativ 2.500 de militari români, americani şi britanici, plus un pluton de militari din Republica Moldova. Va fi o prezenţă permanentă a militarilor din NATO şi UE pe flancul estic, prin rotaţie, exerciţiile au rolul de a asigura pregătirea militarilor în comun pentru a învăţa şi a perfecţiona tehnicile de luptă în comun", a spus Duşa.
El a adăugat că exerciţiile "sunt foarte bine venite, pentru toţi militarii care participă la aceste activităţi".
"De asemenea, tot la Câmpia Turzii va începe un exerciţiu cu avioane A-10, vor fi 11 astfel de avioane, un exerciţiu în comun cu partenerii noştri americani", a spus ministrul Apărării.
Rusia a exercitat "presiuni mari" asupra României
n cursul unui seminar pe teme de securitate organizat la Bruxeles, generalul Breedlove a făcut referire la ameninţările la adresa Danemarcei proferate de ambasadorul rus în Copenhaga, Mihail Vanin.
"Aceste ameninţări sunt doar următorul pas", a spus Breedlove, notând că, anterior, Rusia a exercitat "presiuni mari" asupra României şi Poloniei.
Rusia a exercitat "presiuni mari" asupra României şi Poloniei din cauza sistemului antirachetă NATO, afirmă generalul american Philip Breedlove, comandantul forţelor NATO din Europa, avertizând că Moscova intenţionează să continue această atitudine cu toate ţările participante la scutul antibalistic.