Decizia care se pregătește chiar acum în România! Europarlamentarul PSD Victor Negrescu a anunțat începerea unei campanii extrem de importante, menită să atragă atenția instituțiilor europene asupra problemelor din zonele rurale.
Duminică, pe data de 7 mai, europarlamentarul PSD Victor Negrescu a anunțat pe rețelele de socializare începerea campaniei Sate Româneşti Cu Bani Europeni.
A început campania Sate Românești cu Bani Europeni
Scopul acestei campanii, inițiată de către PSD, este să atragă atenția instituțiilor europene asupra problemelor cu care se confruntă comunitățile din zonele rurale și persoanele care locuiesc și lucrează în mediul rural.
„Mediul rural merită mai mult sprijin din partea Uniunii Europene! Astăzi am început campania Sate Româneşti Cu Bani Europeni, prin care ne propunem să atragem atenţia instituţiilor europene cu privire la probleme acute cu care se confruntă comunităţile rurale şi persoanele care trăiesc şi lucrează în mediul rural.
Astfel, Partidul Social Democrat şi PES activists Romania şi-au propus să ajungă în cât mai multe sate din România pentru a discuta şi prelua ideile pentru sprijinirea mediului rural, direct de la cei care trăiesc în astfel de comunităţi. Am început campania cu Diana, care, împreună cu familia sa, a dezvoltat o mică afacere în comuna Gârbova din judeţul Alba, ce îmbină producţia agricolă de cătină cu realizarea unor sucuri naturale adaptate la noile cerinţe de pe piaţă. Vă recomand să încercaţi produsele Strop de Soare.”, a scris europarlamentarul pe Facebook.
Solicitările din petiția care va fi depusă la Parlamentul European
Victor Negrescu a precizat, de asemenea, că propunerile venite de la tinerii antreprenori rurali se regăsesc în petiţia care va fi depusă la Parlamentul European, în care se solicită:
- „Organizarea unei dezbateri în plenul legislativului european privind viitorul mediului rural în Uniunea Europeană şi a politicii agricole comune în contextul actual;
- Susţinerea creşterii alocărilor financiare pentru mediul rural în perspectiva revizuirii bugetului pe termen lung al UE;
- Realizarea unei solicitări formale către Comisia Europeană pentru o suplimentare a fondurilor europene alocate mediului rural şi fermierilor, inclusiv din fondul de rezervă pentru crize al Uniunii Europene;
- Indexarea fondurilor europene alocate pentru mediul rural şi fermieri;
- Iniţierea unor programe europene incluzive pentru dezvoltarea şi protejarea mediul rural;
- Demararea unor programe europene destinate formării şi informării cetăţenilor din mediu rural şi a fermierilor în vederea adaptării la noile provocări”, a conchis acesta.