Femeile din România s-ar putea trezi cu un concediu pentru creşterea copilului mai mic

Veste proastă pentru femeile din România. Concediul acordat doamnelor după ce nasc ar putea fi scurtat.

Totul, la sugestia OCDE (Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică). Organizaţia consideră că acest concediu este prea lung în România şi insistă pentru o revenire mai rapidă a mămicilor pe piaţa muncii.

În prezent, femeile din România beneficiază de doi ani de concediu pentru creşterea copilului.

Ideea OCDE pare a fi susţinută şi de cei de la Ministerul Muncii şi Solidarității Sociale. Reprezentanţii ministerului condus de Simona Bucura Oprescu afirmă că încurajează întoarcerea mai rapidă a femeilor la serviciu. Totul se face prin acordarea unor stimulente de inserţie.

„România acordă stimulente de inserţie pentru încurajarea celor care se întorc mai devreme la lucru.

Valoarea stimulentului pentru cei care se întorc până când bebeluşul împlineşte 6 luni este de 1.500 de lei, iar după 6 luni, 650 de lei”, explică purtătorul de cuvânt al Ministerului Muncii, Raul Giuglea.

OCDE nu e de acord nici cu pensionarea anticipată a mamelor

bani_părinți_copii_elevi
Veşti proaste pentru mămici / SURSA FOTO: Dreamstime

Nu este singura măsură care le priveşte pe femeile care au copii. OCDE nu este de acord nici cu o prevedere din noua Lege a Pensiilor, potrivit căreia femeile cu copii se pot pensiona mai devreme.

OCDE pledează, în acest caz, pentru eliminarea completă a acestei măsuri.

Legea Pensiilor 2024 prevede că femeile care au copii pot ieși la pensie mai devreme. Fiecare naștere înseamnă o reducere de 6 luni din vârsta standard de pensionare, cu o limită maximă de trei ani și jumătate.

Această măsură este concepută pentru a încuraja natalitatea, o problemă cu care România se confruntă de o lungă perioadă de timp, afirmă oficialii guvernamentali. Orice modificare ulterioară a prevederilor din această lege nouă este considerată dificilă.

România este obligată să atingă o serie de standarde economice şi sociale, înainte de a i se permite aderarea la OCDE, grupul celor mai bogate ţări democratice din lume.

Ce reprezintă, de fapt, OCDE?

OCDE este un for interguvernamental care are ca obiect de activitate identificarea, diseminarea şi evaluarea aplicării politicilor publice optime pentru asigurarea creşterii economice, prosperității şi dezvoltării sustenabile în rândul statelor membre, precum și la nivel global.

OCDE este continuatoarea fostei Organizații Europene pentru Cooperare Economică (OECE), fondată în 1948 pentru a pune în aplicare Planul Marshall, finanțat de SUA pentru reconstrucția continentului european după cel de-al doilea Război Mondial.

Convenția care a consfințit transformarea OECE în OCDE a fost semnată la 14 decembrie 1960 la Paris și a intrat în vigoare la 30 septembrie 1961.

Cei 38 de membri ai OCDE sunt state dezvoltate, deţinând circa 70% din producţia şi comerţul globale şi 90% din nivelul mondial al investiţiilor străine directe. Sediul organizației se află la Paris, Franța.