Klaus Iohannis a făcut marele anunț! Se va întâmpla în curând în România: Sunt bucuros că s-a decis atât de repede
Președintele Klaus Iohannis s-a arătat bucuros de faptul că Alianța Nord-Atlantică s-a decis într-un timp atât de scurt să aprobe Grupul de luptă pe teritoriul României.
”Avem deja acum, înainte să începem summitul, o veste foarte bună. Probabil ați aflat, conform declarației Secretarului General Jens Stoltenberg, deja NATO a aprobat Grupul de luptă care va fi poziționat în România. Este acel grup de luptă pe care l-am solicitat”, a declarat șeful statului înaintea summit-ului extraordinar al Alianței Atlanticului de Nord.
De asemenea, președintele Klaus Iohannis a mai spus că spera ca acest lucru să se întâmple și că ”este acel grup de luptă pentru care Franța va fi națiune-cadru”.
”Sigur, urmează încă negocieri în cadrul NATO pentru a vedea cine mai trimite trupe în acest grup de luptă, dar sunt foarte bucuros că s-a decis atât de repede”, spune șeful statului.
Amintim că Franța a decis să trimită 500 de militari în România, în cadrul unei misiuni a Alianţei Nord-Atlantice, pe fondul acțiunilor de consolidare a apărării flancului de est al NATO.
Nicolae Ciucă, apariție fără precedent cu o zi înainte de summit-ul NATO
Înainte de summit-ul Alianței Nord-Atlantice, cunoscuta revistă TIME a publicat un articol despre premierul Nicolae Ciucă, la începutul căruia, șeful Guvernului e la București vorbește despre domnitorul Vlad Țepeș.
Articolul publicat de TIME începe prin a spune că premierul României nu aprobă metodele lui Vlad Țepeș, însă spune că ” împărtășește aprecierea generală pentru modul în care acesta „a jucat un rol major în apărarea Europei și a valorilor sale”.
În acest interviu, Nicolae Ciucă spune că Vlad Țepeș a fost mai mult decât omul care l-a inspirat pe autorul Bram Stoker.
”Dincolo de strategiile militare folosite întotdeauna pentru apărare, niciodată pentru cucerirea altor teritorii, domnitorii români au fost și diplomați străluciți, vizionari, căutători de pace”, se mai arată în articol.
De asemenea, în articol se mai arată că șeful Executivului va participa la summit-ul Alianței Nord-Atlantice alături de președintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, și de alți lideri mondiali.
În timp ce purtătoare de cuvânt a lui Joe Biden spune că miza este ”să ne întâlnim față în față, în persoană, pentru a discuta și a evalua unde ne aflăm în acest moment al conflictului”, premierul României spune că, de fapt, miza este ”viitorul lumii democratice și al ordinii internaționale bazate pe reguli”.