Anton Hadăr, președintele Federației Naționale Sindicale (FNS) „Alma Mater”, a declarat că există români ale căror pensii vor fi dublate începând cu 1 septembrie 2024. Acest lucru se aplică celor care în prezent primesc pensie minimă. Sunt vizați cei care au un număr mare de ani de muncă.

Anton Hadăr a explicat că există persoane care primesc pensia minimă. Mulți dintre aceștia au un număr mic de puncte, adică până în 1.281 lei. El a menționat că unii dintre aceștia vor beneficia de o creștere semnificativă. Acesta a vorbit inclusiv de o dublare a pensiei cu 100%, datorită numărului mare de ani lucrați și a unor suplimentări pe criterii de stabilitate.

Pensie dublă pentru unii români

”Sunt oameni care au pensia minimă, chiar foarte mulți care au punctaj foarte mic, au număr de puncte puține, mă refer aici la cei până în 1.281 lei. Unii din zona aceasta vor trece în partea cealaltă, vor avea chiar dublare, 100%, pentru că au avut ani mulți de muncă și intervine acea suplimentare pe criterii de stabilitate”, a afirmat Anton Hadăr la Antena 3 CNN.

Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a confirmat că punctele de stabilitate vor influența valoarea pensiei. Acest lucru va  contribui la creșterea acesteia.

bani lei ron bancnote
Pensie dublă pentru anumiți români/SURSA FOTO: Dreamstime

Rolul punctelor de pensie în noua lege

Simona Bucura Oprescu a explicat că în noua lege există o noutate referitoare la punctele de stabilitate, acordate pentru o vechime în muncă mai lungă de 25 de ani. Aceste puncte reprezintă o recompensă pentru munca depusă și pentru stabilitatea în muncă, menținerea calității de asigurat la bugetul asigurărilor sociale de stat. Conform noilor prevederi, pentru perioadele de cotizare între 25 și 30 de ani se acordă 0,5 puncte pe an. Pentru perioadele de 30-35 de ani se acordă 0,75 puncte pe an. Pentru stagiile de cotizare mai lungi de 35 de ani se acordă un punct suplimentar.

Aceste măsuri sunt menite să sprijine și să recompenseze contribuabilii care au avut o implicare de lungă durată în piața muncii și în sistemul de asigurări sociale de stat.

”În noua lege avem o noutate: punctele de stabilitate, puncte care se dau pentru vechime, pentru o perioadă mai lungă de 25 de ani. Aceste puncte sunt o recompensă, pentru a recompensa munca, stabilitatea în muncă rămânerea ca asigurat la bugetul asigurărilor sociale de stat, pentru cei care au stagii de cotizare mai lungi de 25 de ani se dau aceste puncte de stabilitate. Pentru perioada 25-30 de ani, 0,5 puncte pe an, pentru perioada 30-35 de ani, 0,75 puncte și pentru stagii mai lungi de 35 de ani avem un punct suplimentar”, a explicat Simona Bucura Oprescu.

Importanța diferențierii între vechimea în muncă și contributivitate

Ministrul a subliniat importanța diferențierii între vechimea în muncă și contributivitatea în calculul pensiilor. Reforma pensiilor are ca principal obiectiv asigurarea echității în sistemul public de pensii. Scopul este ca pentru aceeași perioadă de cotizare și aceleași venituri pentru care s-au plătit contribuții de asigurări sociale, pensiile să fie egale. Aceasta elimină inechitățile existente în prezent, determinate de faptori precum anul de pensionare sau genul, asigurând astfel o tratare egală a pensionarilor.

În plus, noua lege prevede un mecanism de creștere sustenabilă a pensiilor, contribuind la asigurarea unei stabilități pe termen lung în sistemul de pensii.

Ministrul a subliniat importanța diferențierii între vechimea în muncă și contributivitatea în calculul pensiilor. Reforma pensiilor are ca principal obiectiv asigurarea echității în sistemul public de pensii. Scopul este ca pentru aceeași perioadă de cotizare și aceleași venituri pentru care s-au plătit contribuții de asigurări sociale, pensiile să fie egale. Aceasta elimină inechitățile existente în prezent. Ele sunt determinate de factori precum anul de pensionare sau genul, asigurând astfel o tratare egală a pensionarilor.

În plus, noua lege prevede un mecanism de creștere sustenabilă a pensiilor. Se contribuie, astfel, la asigurarea unei stabilități pe termen lung în sistemul de pensii.