CNA elimină emisiunea lui Marius Tucă de pe YouTube. Rareș Bogdan denunță cenzura

Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a decis eliminarea unei emisiuni realizate de jurnalistul Marius Tucă de pe platforma YouTube, considerând că aceasta a încălcat legislația audiovizuală. Decizia a fost luată în ședința din 26 martie 2025, alături de alte măsuri ce vizează conținut ilegal de pe TikTok și Facebook.

CNA a invocat prevederile art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului, care interzice difuzarea de conținut ce poate afecta ordinea publică.

Acuze de cenzură și amenințări la adresa libertății de exprimare

Măsura a generat reacții puternice în spațiul public, iar europarlamentarul Rareș Bogdan a criticat vehement decizia, avertizând asupra riscului de instaurare a unui regim autoritar. „Așa începe erdoganizarea, putinizarea. Interzicem o părere azi, alta mâine, iar pasul următor va fi să-i arestăm pe cei care nu gândesc ca noi. Cenzura nu este o soluție, ci semnul unei societăți anxioase”, a declarat acesta.

La rândul său, Marius Tucă a denunțat o tendință tot mai pronunțată de cenzură în societatea românească, afirmând că, sub pretextul democrației, libertatea de exprimare este tot mai restricționată.

„În momentul în care interzicem ziariști ne apropiem periculos de mult de ceea ce noi, românii, detestăm cel mai tare: totalitarismul. Interzicem o părere azi, o părere mâine și odată ce vor exista precedente, ne va plăcea, căci vom avea sentimentul că suntem regi. Dar nu vom fi decât niște bufoni.

Pasul următor va fi erdoganizarea, putinizarea. Adică să-i arestăm pe cei care nu gândesc ca noi. Să moară în închisori. Vi se pare aberant? Este finalul, dar începutul este cenzura.

Chiar dacă detest gândirea cuiva, trebuie să îl încurajez să o exprime. Pun doar un bemol: să nu incite la ură, la violență, la crimă, genocid.

Cenzura nu este o soluție, ci semnul unei societăți anxioase. Soluția este doar educația. Dacă mie îmi place să mă uit cum chirăie pisici, n-ar trebui să fiu împiedicat numai deoarece consideră cineva ca sunt pe câmpii.

Cum se spune, îți contest opiniile, dar mă bat pentru dreptul tău de a le exprima”, a spus Rareș Bogdan.

Măsurile CNA și implicațiile asupra mediului online

Decizia CNA a făcut parte dintr-un set mai larg de sancțiuni aplicate unor posturi TV și creatori de conținut online, inclusiv Dan Diaconescu și diverse conturi de pe TikTok și Facebook, acuzate de difuzarea de informații false sau destabilizatoare. Printre materialele eliminate s-au numărat videoclipuri despre presupuse ordine de mobilizare militară și intervenția trupelor NATO în România.

CNA a argumentat că acțiunile sale sunt necesare pentru protejarea ordinii publice și prevenirea dezinformării, o problemă tot mai dezbătută în contextul geopolitic actual. Oficialii instituției au subliniat că măsurile luate nu reprezintă o formă de cenzură, ci o aplicare strictă a legislației menite să combată conținutul periculos din mediul online.

Prima reacție a lui Marius Tucă

Controversa privind cenzura și libertatea de exprimare rămâne un subiect sensibil, polarizând opiniile în societatea românească. Pe de o parte, autoritățile susțin necesitatea reglementării conținutului pentru combaterea dezinformării, în timp ce vocile critice avertizează asupra unui derapaj periculos către limitarea drepturilor fundamentale.

Marius Tucă  avertizează că astfel de decizii ar putea crea un precedent periculos.

„Începe să devină modelul occidental, aici e problema. Ăla la Moscova măcar știai ca e acolo. Aici sub ideea de occident, de democrație, de libertate, lucrurile sunt din ce în ce mai strânse și cenzura începe să devină nu excepție, ci regulă. Exact aici am ajuns.

Nu avea nevoie nimeni niciodată de un astfel de organism. Și e una de la PSD în Comisia Europeană. Când e vorba de cenzură, e unanimitate. La CCR n-a fost nici măcar unul împotrivă. România a devenit țara în care, de o vreme încoace deciziile se iau în unanimitate, când e vorba de cenzură, de lovitură de stat”, a declarat Marius Tucă.

Totodată, asociațiile pentru drepturile omului și libertatea presei au transmis mesaje de preocupare, cerând transparență și criterii clare pentru astfel de decizii.