Curtea de Apel a decis marţi că greva din noiembrie de la Metrorex a fost legală. Conducerea companiei de stat spune că există căi de atacare a deciziei, dar evită să se pronunţe dacă vor fi folosite sau nu. Iar sindicaliştii ameninţă din nou cu greva.

Curtea de Apel Bucureşti a decis că greva angajaţilor de la metrou, desfăşurată în noiembrie 2009, a fost legală, instanţa admiţând contestaţia sindicaliştilor care, în repetate rânduri, au susţinut că acest conflict de muncă rămâne deschis.

„Este o decizie a Curţii de Apel pe care trebuie să o punem în aplicare, dar mai există căi de atac şi putem merge la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru un recurs în anulare. Oricum, prin Legea 329/2009, noi nu putem negocia salariile decât după ce bugetul este aprobat prin hotărâre de guvern”, a declarat Gheorghe Udrişte, directorul general al Metrorex. El nu a precizat însă dacă Metrorex va contesta sau nu decizia.

O nouă grevă este posibilă

Secretarul general al Uniunii Sindicale Libere Metrou (USLM), Florian Crişu, citat de Mediafax, a declarat, că săptămâna viitoare se va întruni Consiliul General al Uniunii pentru a hotărî cu privire la protestele viitoare. În februarie, sindicaliştii de la metrou ameninţau cu deschiderea conflictului de muncă dacă administraţia nu începe negocierile pentru un nou contract colectiv de muncă, reprezentanţii salariaţiilor cerând majorarea fondului de salarii cu 3,7%.

„Urmare a soluţiei irevocabile pronunţate de Curtea de Apel la data de 02.03.2010, în dosar 45352/3/2009, greva de la metrou a fost declarată legală, aceasta putând reîncepe de mâine, fără alte formalităţi”, a comunicat avocatul Laurenţiu Veteleanu, citat de agenţia de ştiri.

Greva din noiembrie

În acţiunea de recurs, sindicaliştii criticau soluţia Tribunalului Bucureşti ca fiind dată „cu aplicarea si interpretarea eronată a prevederilor legale, respectiv a dispoziţiilor Legii 178/1999”. Sindicaliştii au susţinut că între partenerii sociali nu au avut loc negocieri cu privire la revendicările salariale.

„Instanţa de fond nu a avut în vedere şi faptul că deşi bugetul a fost aprobat, reprezentanţii Metrorex au refuzat în continuare să discute despre aceste revendicări, acest refuz fiind catalogat neîntemeiat şi ilegal ca o sancţiune de nelegalitate a grevei declanşate motivat de reprezentanţii salariaţilor”, potrivit cererii de recurs.
În acelaşi document se arăta că instanţa Tribunalului Bucureşti trebuia să constate că cererea este întemeiată, „în condiţiile în care profitabilitatea societăţi Metrorex a crescut, fapt recunoscut în scris chiar de către reprezentanţii Ministerului Transporturilor, ca patronat al Metrorex”.

Sindicaliştii mai cereau în recurs să se administreze ca probe şi alte acte care au fost respinse de instanţa de fond pe motiv că nu ar fi pertinente şi utile.

Angajaţii de la metrou au fost în grevă timp de două zile, în noiembrie 2009, când au cerut o majorare salarială de 20% şi încheierea unui nou contract colectiv de muncă, în condiţiile în care cel vechi expirase la începutul lunii.

Greva a fost declarată ilegală de Tribunalul Bucureşti, iar activitatea a fost reluată. Potrivit legii, după ce instanţa declară greva drept ilegală, angajaţii de la metrou sunt obligaţi să-şi reia activitatea fără a mai avea loc negocieri şi, implict, fără a mai obţine majorării salariale.

După decizia instanţei, Rădoi spunea că oamenii se întorc la lucru dar conflictul rămâne deschis.