Principalul comandant militar american din Afganistan a afirmat vineri că decizia sa de a lansa una din cele mai mari bombe convenţionale folosite vreodată în condiţii de luptă a fost luată în coordonare cu oficiali din Washington şi a fost una pur tactică, transmite Reuters.
‘A fost arma potrivită pentru ţinta potrivită’, a declarat într-o conferinţă de presă la Kabul generalul John Nicholson, comandantul forţelor americane din Afganistan.
Bomba GBU-43/B, cu o greutate de 9,8 tone şi cea mai puternică bombă nenucleară din arsenalul american, a fost lansată dintr-un avion MC-130 în districtul Achin din provincia estică Nangarhar, situată la graniţa cu Pakistanul. Ea a vizat o reţea de tuneluri despre care oficiali afgani şi americani afirmă că sunt folosite de militanţi asociaţi cu Statul Islamic. Responsabili afgani au anunţat că au fost ucişi 36 de luptători loiali grupării jihadiste.AGERPRES