Produsul care a fost retras de urgență de la raft. Decizia de ultimă oră luată de Kaufland

Mai precis este vorba despre un produs pe bază de tăiței asiatici, care au scris e ambalaj următorul text: ”Tăiței instant MAMA cu aromă de porc tom yum”. Data de expirare ale acestor produse este până la 28 aprilie 2022.

Decizia reprezentanților Kaufland de a retrage acest produs de la rafturi a venit imediat după ce producătorul a făcut șocantul anunț. Acest produs mai este vândut și la magazine precum Edeka și Rewe.

Kaufland a retras trei loturi de fructe în luna octombrie

Anterior retragerii acestor tăiței din magazinele Kaufland, reprezentanții au anunțat că trei loturi de fructe vor fi retrase de la raft din cauză că s-a descoperit un nivel prea mare de reziduuri de pesticide. Acest lucru se întâmpla în luna octombrie a acestui an.

”Vă informăm că în urma prelevării unor probe în cadrul programului nostru de autocontrol, s-a decelat o depășire a valorilor admise de reziduuri de pesticide (Lambada-Cyhalothrin). Ca urmare, s-a dispus retragerea de la comercializare a următoarelor loturi neconforme ale produsului 09700153 RODII, distribuitor Deco Frucht Srl, origine Turcia. (…)

În consecință, se dispune retragerea de la comercializare și readucerea în magazine pe baza bonului fiscal al produsului rodii comercializat în perioada 29.09 – 10.10.2021.

Considerând că sănătatea consumatorilor este cea mai importantă, solicităm clienților să nu consume produsele cu loturile sus menționate și roagă cu amabilitate să le distrugă sau să le returneze la punctul de vânzare din care s-au achiziționat produse din rețeaua Kaufland. Produsele se pot returna pâmă la 01.11.2021.”, a transmis ANSVSA.

Într-un drept la replică, Kaufland România a transmis că produsul “Tăiței instant MAMA cu aromă de porc tom yum” nu este comercializat in niciunul din magazinele Kaufland din România.