Liderii PNL, USR PLUS și UDMR s-au prezentat marți la Cotroceni, pentru a înmâna Președintelui Klaus Iohannis programul comun de guvernare și a cere nominalizarea lui Florin Cîțu pentru funcția de Prim-ministru.
Ei și-au exprimat nădejdea, la ieșirea de la consultări, că Executivul Cîțu își va intra în atribuții cât mai repede posibil.
”O echipă care s-a sudat în aceste zile”
Președintele PNL, Ludovic Orban, a fost scurt în declarații, mulțumindu-se să spună că țara are nevoie cât mai repede de un Guvern în funcție, ceea ce, cu ajutorul Președintelui Iohannis, liderul liberalilor speră că se va întâmpla.
”Vrem să avem un guvern investit cât mai repede săptămâna aceasta. I-am propus Președintelui să lucrăm în parteneriat, pentru că România are nevoie de reforme.
E o echipă care s-a sudat în aceste zile, pentru că am avut negocieri intense.
Construim, începând de azi, un parteneriat între Parlament, Guvern, Președinție, pentru reformele de care are nevoie România.”, a spus și Dacian Cioloș, din partea USR PLUS.
Felicitări de la Iohannis
”Suntem o coaliție care își asumă foarte responsabil măsurile pentru anii următori în România. Am convenit că acest tur de forță care s-a întâmplat în aceste zile este semnalul unei alinieri de voințe pentru ceea ce se va întâmpla de acum încolo.”, a declarat, la rândul său, Dan Barna.
”I-am transmis domnului Președinte că sunt gata să îmi asum această guvernare, în acest moment dificil pentru România. De mâine seară pornim la lucru.” a spus Florin Cîțu, propunerea de premier a celor trei formațiuni politice.
Președintele Klaus Iohannis i-a felicitat marți, la consultările de la Palatul Cotroceni, pe liderii coaliției de centru-dreapta spunând că este prima oară când vede un Parlament constituit într-o singură zi.
”Felicitări pentru formalizarea coaliției! Felicitări pentru viteza cu care ați reușit să promovați demersurile în Parlament. Recunosc că este prima oară când văd un Parlament constituit și cu conducerile alese într-o zi și-un pic, ceea ce este excelent”, le-a spus Klaus Iohannis liderilor PNL, USR Plus și UDMR.
Trebuie precizat că miercuri seară este programat în Parlament votul pentru învestirea guvernului Cîțu.