Diana Șoșoacă, un nou candidat la Primăria Capitalei

Marți, Biroul Electoral de Circumscripție 42 București a admis candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei, după ce inițial fusese respinsă. Această decizie a intervenit în urma depunerii unor liste suplimentare de semnături de către formațiunea din care face parte.

„Răsturnare de situație. Mi s-a admis candidatura la Primăria Municipiului București. Să facem curățenie în Capitală”, a scris pe Facebook Diana Șoșoacă.

Conform Biroului Electoral de Circumscripție 42 București, partidul SOS a depus marți liste suplimentare de semnături pentru a susține candidatura Dianei Iovanovici Șoșoacă la funcția de primar al Capitalei.

În urmă cu câteva zile, în data de sâmbătă, aceeași instanță electorală a respins inițial candidatura sa, pe motiv că nu s-au depus suficiente semnături.

Biroul Electoral respinsese candidatura

Biroul Electoral al Municipiului București respinsese, inițial, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Se pare că aceasta nu a respectat procedurile legale stabilite pentru participarea în competiția electorală.

diana sosoaca
Sursă: Inquam Photos / George Călin

Astfel, Biroul Electoral al Municipiului București a decis sâmbătă, 27 aprilie, să respingă candidatura acesteia. Motivul principal al respingerii a fost caracterul incomplet al dosarului de candidatură.

De la dosarul depus de Diana Șoșoacă lipseau mai multe elementele necesare pentru a fi luată în considerare candidatura sa pentru funcția de primar general al Bucureștiului. Unul dintre aspectele principale a fost absența unui număr adecvat de semnături, o cerință esențială în procesul de validare a unei candidaturi.

Mai mult decât atât, s-a constatat că numele candidatului lipsea de pe mai multe liste de semnături, iar datele personale ale semnatarilor erau incomplete sau absente.

Analiza detaliată a listelor de semnături a relevat că Diana Șoșoacă a reușit să obțină aproximativ 17.000 de semnături valabile, cu mult sub pragul minim de 20.000 necesar pentru validarea candidaturii.

De menționat că Diana Șoșoacă și-a anunțat intenția de a candida la Primăria Capitalei în august 2023, iar în martie 2024 a sugerat că ia în considerare și o posibilă candidatură pentru Primăria Iași.

Altfel, potrivit sondajelor, pe primul loc în intenția de vot a bucureștenilor se află Nicușor Dan, cu 31%. Gabriela Firea este pe locul al doilea, cu 24% în preferințele bucureștenilor. Pe locul al treilea se află Cristian Popescu Piedone se află pe locul trei, cu 20%. Sebastian Burduja ocupă locul 4 cu 15%, urmat de Mihai Enache, reprezentantul AUR, cu 7%.