Volodimir Zelenski a făcut anunțul duminică, 3 septembrie, într-un discurs video. Potrivit informațiilor oferite de acesta, Ucraina pregăteşte scena pentru cea mai mare restructurare a instituţiei de apărare pe timp de război.
Potrivit informațiilor oferite de președintele ucrainean, Parlamentul va fi pus în situația de a lua o decizie privind personalul.
Volodimir Zelenski a anunțat demiterea lui Oleksii Reznikov
„Săptămâna aceasta, Parlamentul va fi pus în situația de a lua o decizie privind personalul. Vreau să o prezint acum. Am decis să îl înlocuiesc pe ministrul Apărării din Ucraina. Oleksii Reznikov a trecut prin mai mult de 550 de zile de război la scară largă. Cred că ministerul are nevoie de noi abordări și de alte formate de interacțiune atât cu armata, cât și cu societatea în general.
Acum, Rustem Umerov ar trebui să conducă ministerul. Verkhovna Rada a Ucrainei cunoaște bine această persoană, iar domnul Umerov nu are nevoie de prezentări suplimentare. Mă aștept ca Parlamentul să susțină acest candidat. Toamna este o perioadă de consolidare. Glorie Ucrainei!”, a transmis Volodimir Zelenski într-un mesaj publicat pe Facebook.
Oleksiy Reznikov, care a fost numit ministru al Apărării în noiembrie 2021, a ajutat la obţinerea de asistenţă militară occidentală în valoare de miliarde de dolari pentru a ajuta efortul de război. Totuși, a fost urmărit de acuzaţii de corupţie care au vizat ministerul pe care îl conduce, conform Reuters. Acesta a descris acuzațiile drept defăimări.
Potrivit sursei menționate, recent au ieşit la iveală mai multe scandaluri de corupţie. Unul dintre ele îl implică pe Reznikov şi se referă la un contract privind echipamente pentru armată semnat cu o companie turcă.
Este foarte probabil ca schimbarea să fie susţinută de majoritatea parlamentarilor din Rada Supremă
Amintim că schimbarea ministrului Apărării trebuie să fie aprobată de Parlament. Este foarte probabil ca ea să fie susţinută de majoritatea parlamentarilor din Rada Supremă. Şeful statului a spus că se aşteaptă ca Parlamentul să aprobe numirea lui Umerov în locul lui Oleksii Reznikov.
Umerov, tătar din Crimeea şi fost deputat în vârstă de 41 de ani, conduce Fondul Proprietăţii de Stat al Ucrainei din septembrie 2022. Acesta a fost implicat în negocieri sensibile din timpul războiului cu Rusia. De exemplu, a fost implicat în acordul privind transportul cerealelor pe Marea Neagră.