Autorizaţia include posibila eliberare de permise pentru trei zone de foraj, „cel mai mic” număr din istorie, conform administraţiei Joe Biden. Planul face parte din Legea privind reducerea inflației (IRA), care, în timp ce alocă sute de miliarde de dolari în investiții în energie curată, impune explorarea combustibililor fosili, o mișcare menită să câștige sprijinul democraților corporatiști, inclusiv al senatorului Joe Manchin, din Virginia de Vest, acuză cei din organizaţiile de mediu, potrivit Commondreams.
Planul de foraj al administrației Joe Biden va fi un „coșmar climatic”
„Singura modalitate de a preveni cele mai grave efecte ale crizei climatice este prin oprirea noilor proiecte de combustibili fosili”, a declarat șeful unei organizații care luptă împotriva combustibililor fosili.
Planul anterior de foraj a expirat anul trecut. Noul plan va include detalii privind drepturile de foraj în Alaska și Golful Mexic. Congresul va avea la dispoziție 60 de zile pentru a analiza propunerea administrației Biden.
„Biden știe acest lucru și totuși ia decizia ciudată și iresponsabilă de a crește producția de petrol pentru deceniile viitoare”, a declarat Wenonah Hauter, șefa grupului de advocacy Food & Water Watch, care a avertizat că planul de foraj va fi un „coșmar climatic”.
La începutul anului, administraţia Biden a interzis toate noile exploatări de petrol şi gaze în nordul Alaskăi
„Această decizie este încă o confirmare a faptului că, grație senatorului Joe Manchin, Legea de reducere a inflației impune forarea petrolului și gazelor pe terenuri publice pentru a dezvolta surse de energie curată, cum ar fi eolienele și cea solară”, a adăugat ea.
„Această politică mioapă va continua să aibă consecințe grave”, a mai spus ea.
La începutul acestui an, administraţia Biden a interzis toate noile exploatări de petrol şi gaze într-o zonă uriaşă din nordul Alaskăi, ca răspuns la „criza climatică”, la cinci luni după ce a aprobat totuși un proiect de hidrocarburi în acelaşi stat, aproape de Arctica.
Inițial, Biden a fost lăudat de organizațiie ecologice pentru că a anulat contractele de închiriere existente de foraj de petrol și gaze în Refugiul Arctic Național pentru Animale Sălbatice din Alaska și pentru că a interzis forarea pe 13 milioane de acri din Rezervația Națională de Petrol.
Biden face ce n-a făcut nici Donald Trump
Ulterior, Biden, care și-a bazat campania electorală pe promisiunea de a elimina treptat extracția de combustibili fosili pe terenuri și ape publice, a fost criticat pentru aprobarea unor noi autorizații de foraj, într-un ritm mai rapid decât predecesorul său, Donald Trump, și pentru aprobarea infrastructurii majore de combustibili fosili, inclusiv a Proiectului Willow din Alaska și a Conductei Mountain Valley din Virginia de Vest.
„Președintele Biden spune că schimbările climatice reprezintă o amenințare existențială”, a adăugat ea.
„Din păcate, această decizie este încă un semn că administrația SUA nu este dispusă să ia măsuri care să se potrivească cu această retorică”, a acuzat Hauter.
Administraţia Biden s-a confruntat cu presiuni continue pentru a aborda preţurile ridicate ale energiei, cauzate de redresarea economică în urma pandemiei şi de invazia Rusiei în Ucraina. Președintele american s-a angajat de mai multe ori în timpul campaniei sale prezidenţiale să oprească licitaţiile federale pentru foraje, dar acest efort a fost împiedicat de o contestaţie judecătorească din partea statelor conduse de republicani.