Tribunalul Lefortovo a decis vineri prelungirea arestului pentru Carina Ţurcan până pe 14 noiembrie, într-o şedinţă de judecată desfăşurată cu uşile închise. Măsura a fost cerută de FSB, deşi avocatul femeii, Ivan Pavlov, spune că aceasta este nevinovată şi că nu există niciun temei pentru ca ea să rămână după gratii, dat fiind că are un fiu minor şi o mamă în vârstă, de care trebuie să aibă grijă.
Avocatul a declarat pentru Interfax că Ţurcan, născută în Moldova dar care în prezent are cetăţenie rusă şi română, este acuzată că, începând din 2004, a început să coopereze în secret cu serviciile de la Chişinău.
În 2015, susţine acuzarea, femeia, care pe atunci era membră în consiliului de administraţie al companiei energetice ruseşti Inter RAO, a obţinut o „versiune electronică a proiectului de Ministerului Energiei privind anumite aspecte ale activităţii companiilor energetice rusești din perspctiva cooperării internaționale”, document pe care l-ar fi dat apoi agenţilor moldoveni. Experţii consultaţi de FSB (şi care, în general în astfel de procese, vin tot din FSB) spun că proiectul respectiv era secret de stat.
Ţurcan a respins acuzaţiile şi spune că s-a dorit îndepărtarea ei din consiliul de administraţia al Inter RAO din cauză că şi-a păstrat integritatea. Presa rusă afirma acum câteva luni că Țurcan avea relații foarte bune cu șeful companiei. Boris Kovalciuk (foto sus), care a fost asistentul lui Dmitri Medvedev înainte ca acesta să devină preşedinte.
Este fiul unui oligarh din anturajul liderului de la Kremlin, Iuri Kolvalciuk, pe care oficialii americani l-au catalogat drept „bancherul personal pentru înalţii oficiali ai Federaţiei Ruse, inclusiv Putin”.