Apple trebuie să plătească taxe de miliarde de euro

Curtea de Justiție a UE a confirmat amenda de 13 miliarde euro pentru Apple, cu privire la facilitățile fiscale din Irlanda și a respins apelul Google într-un caz de concurență neloială, scrie Euractiv.

În 2016, Comisia Europeană a ordonat Apple, al cărei sediu al UE este în Cork, să ramburseze 13 miliarde de euro din banii economisiți prin reduceri de taxe, permise de legislația irlandeză.

Cu toate acestea, deciziile Irlandei, care au permis astfel de aranjamente fiscale – unul din 1991 și unul din 2007 – au redus „artificial” povara fiscală a Apple, încălcând regulile privind ajutorul de stat, preciza Comisia în 2016.

Apple și guvernul irlandez au făcut recurs împotriva deciziei CE în 2016 și 2017, iar Tribunalul UE a anulat în cele din urmă decizia Comisiei în iulie 2020.

Apoi, Comisia a făcut recurs împotriva acestei hotărâri, în septembrie 2020, ducând cazul pe masa Curții Europene de Justiție ( CEJ) – cea mai înaltă instanță din UE.

Un câștig pentru cetățeanul european și pentru condiții de concurență echitabile

Irlanda a făcut apel, deoarece a refuzat să fie considerată un paradis fiscal.

„În recurs, Curtea de Justiție anulează hotărârea Tribunalului și pronunță o hotărâre definitivă în cauză, confirmând, dimpotrivă, decizia Comisiei de 13 miliarde de euro”, se arată în comunicatul de presă al CEJ.

„Astăzi este un mare câștig pentru Comisie, pentru cetățeanul european și pentru condiții de concurență echitabile pentru piața internă și pentru justiția fiscală”, a declarat comisarul pentru Concurență, Margrethe Vestager, într-o conferință de presă.

Reacția Apple

„Suntem dezamăgiți de decizia de astăzi, deoarece Tribunalul a analizat anterior faptele și a anulat categoric acest caz”, a declarat un reprezentant Apple referindu-se  la decizia CEJ.

„Irlanda nu acordă tratament fiscal preferențial niciunei companii sau contribuabililor”, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului irlandez de Finanțe, explicând că Irlanda va respecta decizia finală a CJUE.

Oficialul irlandez a adăugat că hotărârea CJUE se referă la legi care nu mai sunt în vigoare, iar „Irlanda a introdus deja modificări în legea privind regulile de rezidență corporativă și atribuirea profiturilor companiilor nerezidente care operează” în țară.

Apple
SURSA FOTO: Dreamstime

Irlanda, paradis fiscal al UE pentru Big Tech din SUA

Hotărârea ar putea fi analizată ca o recunoaștere de facto de către Comisia Europeană și Curtea de Justiție a faptului că Irlanda este un paradis fiscal al UE pentru Big Tech din SUA, așa cum a sugerat fostul europarlamentar Paul Tang în încă din 2019.

Parlamentul European a adoptat în 2019 un raport din proprie inițiativă, care indică o pondere mare a investițiilor străine directe ale Big Tech în Irlanda, care „servesc adesea la exploatarea lacunelor” din legislația fiscală.

Între timp, comisarul UE pentru Concurență, Margrethe Vestager, a declarat că rata de impozitare a Apple în Irlanda a scăzut la 0,005% în 2014, de la 0,05% în 2011.

Apple a negat acuzațiile, indicând decizia Tribunalului din 2020 care susținea că nu a primit niciun avantaj special în cadrul sistemului fiscal irlandez.

Gigantul tehnologic american spune că plătește taxe în Statele Unite și pretinde că este unul dintre cei mai mari contribuabili din lume.

La scurt timp după ce președintele Donald Trump a semnat Legea privind reducerea impozitelor, în 2017, Apple a repatriat 245 de miliarde de dolari (221 de miliarde de euro) din profituri străine și a plătit un impozit de 38 de miliarde de dolari (34 de miliarde de euro)  în SUA.