Preşedintele Klaus Iohannis a decis să convoace Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) pe 6 octombrie, pentru a analiza problematici care privesc apărarea ţării şi securitatea naţională, anunţat Administraţia Prezidenţială.
Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, şedinţa CSAT va începe la ora 13,00.
Consiliul Suprem de Apărare a Ţării este autoritatea administrativă autonomă investită, potrivit Constituţiei, cu organizarea şi coordonarea unitară a activităţilor care privesc apărarea ţării şi siguranţa naţională. Activitatea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării este supusă examinării şi verificării parlamentare.
Anual, nu mai târziu de primul trimestru al anului următor, precum şi la cererea comisiilor permanente de specialitate ale Parlamentului sau ori de câte ori se consideră necesar, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării prezintă, în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului, rapoarte asupra activităţii desfăşurate.
Președintele a semnat mai multe decrete azi
Klaus Iohannis, a semnat vineri, 25 septembrie, mai multe decrete:
– Decret pentru promulgarea Legii privind unele măsuri de trecere a frontierei de stat a României şi de facilitare a trecerii frontierei de către lucrătorii frontalieri (PL-x 480/17.08.2020);
Prin această lege se stabilește exact ce înseamnă „lucrător frontalier”, permite Ministerului Afacerilor Interne să deschidă benzi speciale de trecere dedicate lucrătorilor frontalieri şi membrilor familiei acestuia și desemnează ministerul pentru realizarea infrastructurii necesare şi asigurarea personalului de specialitate pentru deschiderea unor noi puncte internaţionale de trecere a frontierei.
– Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic şi biologic (PL-x 457/17.08.2020);
Potrivit legii iniţiate de senatorii Robert Cazanciuc (PSD), Daniel Fenechiu (PNL), Cseke Attila (UDMR) şi George Dircă (USR), orice persoană care se consideră vătămată într-un drept sau interes legitim printr-un act administrativ individual emis poate introduce, în termen de cel mult 24 de ore de la data comunicării deciziei Direcţiei de sănătate publică, acţiune la judecătorie, solicitând anularea actului. Cererile sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru.
– Decret privind încetarea raporturilor de serviciu ale domnului chestor principal de poliție Ioniţă Alexandru-Cătălin din Ministerul Afacerilor Interne.
Ioniță fusese înlocuit în vară în funcția de chestor anticorupție. Acesta a condus până în luna august Direcția Generală Anticorupție din cadrul MAI. El a fost eliberat din funcție după ce a primit aviz negativ de la ORNISS și astfel nu mai avea autorizaţia de acces la informaţii clasificate, necesară exercitării funcţiei.