Premierul Nicolae Ciucă a anunţat joi că în şedinţă Guvernul va lua o decizie privind plăţile care trebuie asigurate prin programul de sprijin al refugiaţilor. El a arătat că sunt întreprinse toate demersurile către Comisia Europeană şi în felul acesta în luna iunie vom primi aproximativ 110 milioane de euro pentru acoperirea cheltuielilor de la bugetul de stat.
Guvernul va asigura fondurile necesare refugiaților
„O să luăm o decizie prin care vom asigura fondurile necesare pentru plăţile care trebuie asigurate prin programul de sprijin a refugiaţilor. Am discutat cu ministrul Bode şi cu ministrul Câciu, astfel încât să asigurăm fondurile de la buget pentru acoperirea cheltuielilor pe primele trei luni”, a spus premierul Nicolae Ciucă în şedinţă.
El a arătat că, „aşa cum am stabilit în şedinţele anterioare, inclusiv cea de săptămâna trecută împreună cu ministrul Boloş, sunt întreprinse toate demersurile către Comisia Europeană şi în felul acesta în luna iunie vom primi aproximativ 110 milioane de euro pentru acoperirea cheltuielilor de la bugetul de stat”.
„Cumulat cu ceea ce am primit anul trecut, aproximativ 41 de milioane de euro, putem spune că sumele acoperă aceste cheltuieli”, a menţionat premierul.
El a completat: ”Am solicitat ca anul acesta suma totală să fie de aproximativ 200 de milioane de euro, să ne asigurăm că avem banii pentru asigurarea acestor plăţi compensatorii”.
Reformă la nivelul UE privind azilul pentru migranți
Pe de altă parte, Parlamentul European a dat recent undă verde negocierilor cu statele UE în vederea încheierii Pactului European pentru Migraţie şi Azil, plecând de la un pachet de propuneri care cer, printre altele, o relocare obligatorie a migranţilor între statele UE în situaţie de criză.
Parlamentul European a aprobat în special propunerea legislativă asupra „Situaţiilor de criză şi forţă majoră”, ce prevede redistribuirea obligatorie a solicitanţilor de azil din statele membre aflate sub o mare presiune migratorie către celelalte, propunere ce riscă să îngreuneze şi mai mult negocierile cu statele membre care se anunţă oricum anevoioase.
Eurodeputaţii au validat şi propunerile de armonizare a procedurilor de azil în UE, normele privind protejarea drepturilor solicitanţilor de azil, precum şi o directivă asupra rezidenţilor de lungă durată.
Parlamentul European va putea începe acum discuţiile cu Consiliul pe temele asupra cărora statele membre şi-au stabilit deja poziţiile.