TP-Link, producătorul global de echipamente de rețea,  nu şi-a reînnoit numele de domenii astfel încât acestea au fost scoase la vânzare, iar clienţii nu îşi mai pot configura routerele accesând tplinklogin.net sau tplinkextender.net, scrie thehackernews.com.

Routerele TP-Link sunt uşor de configurat mai ales că firma chineză punea la dispoziţia clienţilor adresele web tplinklogin.net şi tplinkextender.net. Acum aceste adrese nu au mai fost plătite, iar ele au fost scoase la vânzare cu 2,5 milioane de dolari fiecare. Dacă vor fi cumpărate de cybercriminali, acestea pot fi compromise, iar clienţii TP-Link care le vor accesa se vor trezi cu calculatoarele infectate, spun specialişti. 

În ultimii ani, TP-Link a început să înlocuiască domeniul tplinklogin.net cu tplinkwifi.net, însă tplinklogin.net sau tplinkextender.net încă apar printate pe spatele routerelor. Utilizatorii sunt sfătuiţi să nu folosească adresa tplinklogin.net ci adresa IP locală. 

“Securitatea produselor și serviciilor TP-LINK reprezintă o prioritate pentru noi. În acest sens, le recomandăm clienților noștri să folosească pentru accesarea si configurarea dispozitivelor de rețea, indiferent dacă sunt produse mai vechi, care nu se mai produc sau recent achiziționate, adresele IP sau domeniile menționate mai jos. Totdată, îi informăm că, în cazul în care atunci când sunt conectați la dispozitivele TP-LINK ce urmează a fi configurate pentru a avea conexiune la Internet, accesează adresele mai vechi, menționate pe dispozitivele produse până în 2015, vor fi redirecționați automat către adresa de configurare a routerului, astfel că nici produsele și nici rețelele utilizatorilor nu sunt expuse vreunui risc de securitate. Există situații în care actualizăm sau modificăm domeniile utilizate. Din 2015 am renunțat la utilizarea a două domenii: tplinklogin.net și tplinkextender.net. Acest lucru nu afectează însă securitatea dispozitivelor sau a rețelelor bazate pe dispozitive TP-LINK”, au declarat oficialii TP-Link pentru Capital.  

Domenii oficiale pentru configurarea dispozitivelor de rețea TP-LINK
Router – https://tplinkwifi.net
Modemuri & routere DSL – https://tplinkmodem.net
Range Extender – https://tplinkrepeater.net
Adaptoare powerline wireless – https://tplinkplc.net
 
Adrese IP
·         Router: 192.168.0.1 sau 192.168.1.1

·         Modemuri sau routere DSL: 192.168.1.1

·         Range Extender și adaptoare powerline:

o IP Implicit: 192.168.0.254
o IP Configurat: Identificați adresa IP a dispozitivului dvs. în lista DHCP a routerului și folosiți adresa IP specificată pentru a accesa dispozitivul.
Suntem la dispoziția clienților noștri pentru orice informație legată de prodsele TP-LINK, telefonic +4 031 101 1290, pe email: support.ro@tp-link.com, sau prin live chat pe www.tp-link.ro. Totodată, ne reafirmăm angajamentul luat față de clienții noștri de a le oferi produse fiabile, sigure și cu cel mai bun raport calitate preț.