Ce salarii vor primi angajații de la 1 martie 2020

Primirea celor două distincții dovedește că performanța reprezintă deja o tradiție în interiorul companiei. Grija față de membrii echipei Kaufland, indiferent de nivel sau poziție, reprezintă cea mai mare prioritate motiv pentru care în ultimii ani majorările salariale și pachetul de beneficii pentru angajați au crescut constant. Astfel, începând cu 1 martie 2020, venitul minim brut în companie va fi de 3.650 lei, putând crește în funcție de specificul socio-economic al fiecărei regiuni din țară. Ca urmare a planurilor de extindere prevăzute pentru acest an, ce presupun deschiderea de noi magazine la nivelul întregii țări, compania va crea peste 1.000 de noi locuri de muncă în România.

„La nivelul companiei ne-am asumat activ angajamentul de a crea un mediu de lucru corect și de a oferi pachete salariale competitive. Este motivul pentru care, în continuarea majorărilor salariale anunțate anul trecut, începând cu 1 martie 2020, vom mări venitul minim brut la 3.650 lei. Ne preocupăm constant să extindem și lista de beneficii de care se bucură colegii noștri cu unele adaptate nevoilor reale, prin care să contribuim cu adevărat la creșterea lor profesională și personală, în funcție de etapa din viață în care se află și de direcția în care își doresc să se dezvolte. Premiile obținute validează eforturile depuse pentru asigurarea unor condiții cât mai bune de muncă și arată potențialilor candidați că merită să aleagă un angajator premiat așa cum preferă clienții să aleagă un produs de calitate, care a primit multe certificări”, a declarat Marco Hößl, CEO Kaufland România.

Program pilot de angajare și includere a persoanelor cu dizabilități

Interesul de a contribui la un viitor sustenabil, inclusiv pentru piața locală a muncii, este dovedit și de eforturile depuse de Kaufland pentru a oferi o șansă la muncă și la o viață normală pentru cât mai multe categorii de public, printre care se numără și persoanele cu dizabilități. Pentru aceștia, compania a lansat recent un program de includere în câmpul muncii, prin care au fost create peste 500 de posturi adaptate diferitelor tipuri de dizabilități.

În plus, Kaufland a demarat și o serie de inițiative prin care își dorește să contribuie la susținerea dezvoltării sistemului educațional românesc. Unul dintre proiectele lansate în acest scop, cu sprijinul Academiei de Studii Economice București și a altor actori din mediul academic și comercial din România, își propune introducerea studiului dual la nivel universitar ca alternativă la învățământul tradițional existent în prezent pe acest segment.

Kaufland „Angajator de Top” în Europa

În completarea distincției primite la nivel local, sigla europeană, obținută pentru al doilea an la rând, atestă la nivel de grup atitudinea bazată pe respect, orientată pe susținerea evoluției angajaților și pe dezvoltarea comunităților în care se află, aspecte care au devenit deja o marcă asociată Kaufland.

Pentru a obține cele două distincții, Kaufland România, lider pe piața de retail, a trecut printr-un proces amplu și riguros de auditare realizat de Top Employers Institute, o organizaţie independentă din Olanda, în cadrul căruia au fost analizate și evaluate practicile de resurse umane, pachetele salariale şi beneficiile oferite, condiţiile de muncă, programele de formare profesională şi oportunităţile de dezvoltare în companie, alături de studierea culturii organizaţionale.

 

Despre Kaufland România

Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu 1.300 de magazine, 132.000 de angajați în 8 țări și o rețea de 127 de magazine în România. În 2019, Kaufland România a primit pentru a treia oară certificarea Best Buy Award, care atestă că este lanțul de magazine cu cel mai bun raport calitate – preț de pe piața locală. Kaufland deține și distincția Customers’ Friend pentru compania cu cele mai bune servicii pentru clienți, acordată de Institutul internațional ICERTIAS, în urma unei analize de piață. Strategia noastră are ca scop îndeplinirea dorinţelor clienților cu accent pe garanţiile şi serviciile noastre, varietate, un nivel ridicat de calitate şi, bineînţeles, preţuri atractive. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi www.kaufland.ro.