Decizia luată de ministrul Economiei. Va aduce foarte mulți bani României

Guvernul și-a dat seama că România are resurse și va ignora recomandările Uniunii Europene și va investi în acest sector profitabil.

Nicolae Bădălău, ministrul Economiei, a luat decizia de a redeschide minele din România. Deși Uniunea Europeană a făcut recomandări ca toate minele să se închidă până în 2030, Bădălău este de altă părere.
“Până în august semnăm primele contracte. Avem aur foarte mult. Ne dă bani Uniunea Europeană să le închidem, pentru că NU trebuie să fim pe piață. Trebuie să fim români și să ieșim pe piață”, a declarat Bădălău.

Primele proiecte vizează Remin Baia Mare, Cupru Min, Moldomin și Băița, a menționat ministrul Economiei.

„Remin Baia Mare îi dau drumul. Acum câteva săptămâni au încercat unii să îi vândă sediul central care este în Baia Mare, o frumusețe. I-am oprit și nu vând nimic. Cupru Min – Lulescu – Moldomin va deveni a doua din Europa, ca metalurgie. Firma care va veni are condiția să facă metalurgie, vreo 200 și ceva de milioane. Atunci începem să contăm și noi în Europa. Mai am Băița și restul care sunt mai mici”, a precizat Bădălău.

Întrebat ce resurse de aur are România și cum pot fi acestea exploatate. acesta a răspuns: „Avem aur foarte mult. Îl vindem, îl ia Banca Națională, ne facem inele, ghiuluri”.