Motivul retragerii româncei este o accidentare la tendonul lui Ahile de la piciorul drept.

Halep va susţine o conferinţă de presă, au anunţat organizatorii turneului Connecticut Open. Ea era principala favorită a turneului şi urma să intre direct în optimile de finală ale competiţiei ce precede ultimul turneu de Mare Şlem al anului, US Open, care va debuta luni la New York.

Simona Halep a avut două săptămâni intense în America de Nord, câştigând titlul la Montreal şi jucând finala la Cincinnati, duminică, pierdută în faţa olandezei Kiki Bertens.
AGERPRES