Decizia momentului în România! Justiția să se înfăptuiască degrabă, cere europarlamentarul Rareș Bogdan în cazul abuzurilor săvârșite de autorități și care sunt judecate în Dosarul 10 august. Liberalul a spus că spera ca verdictul să nu se dea tot după 30 de ani, precum în alte dosare în care sunt implicate autoritățile statului.
Într-o postare pe Facebook, europarlamentarul Rareș Bogdan își exprimă speranța că cei care se fac vinovați de abuzuri în Dosarul 10 August să fie cât mai rapid pedepsiți și să nu se mai tergiverseze judecata precum în cazul Revoluției și Mineriadei.
Să nu se tergiverseze
„Mai bine mai târziu, decât niciodată! Dosarul 10 August se judecă în sfârșit! 16 inculpați pt. comportament abuziv față de protestatari. Foștii șefi ai Jandarmeriei care au coordonat si organizat acțiunea de reprimare a protestului din 10 August 2018 sunt acuzați de purtare abuzivă și abuz în serviciu. Sper ca românii să nu asiste la aceleași tergiversări ca in dosarele Revoluției și Mineriadei și să nu dureze tot peste 30 de ani pentru înfăptuirea justiției. Care încă nu a fost înfăptuită… Cetățenii sunt statul, iar ei trebuie protejați si apărați de sentimentul de insecuritate pe care l-ar putea indice o justiție îndoielnică” a scris Bogdan.
„Parchetul Militar îi acuză pe Laurențiu Cazan, Gheorghe Cucoș și Ionuț Sindile, alături de ceilalți inculpati, că “și-au îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu și au ordonat efectivelor de jandarmi din subordine, cu încălcarea dispozițiilor legale, intervenția în forță”.
“Faptele inculpaților au avut drept consecințe îngrădirea libertății de întrunire și a dreptului la integritate fizică și psihică a manifestanților (…) precum și provocarea de suferințe fizice sau leziuni ce au necesitat între 1 și 50 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare unui număr de 433 de persoane”.
16 persoane, trimise în judecată
“Intervenția în forță a s-a făcut cu încălcarea principiilor necesității, gradualității și proporționalității (…) , jandarmii au acționat nu doar împotriva împotriva persoanelor care se manifestau violent, în vederea izolării acestora și aplicării măsurilor legale, ci și împotriva manifestanților pașnici, care constituiau marea majoritate a protestatarilor”.
“63 grenade de mână cu efect acustic, 489 de grenade de mână cu efect iritant lacrimogen, 316 cartușe de calibru 38 mm. și 40 mm., de asemenea cu efect iritant lacrimogen, 8 pulverizatoare de capacitate mărită și 168 pulverizatoare de mână” a mai postat europarlamentarul
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a anunțat marți, 8 august, că procurorii Secţiei parchetelor militare au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată a 16 inculpaţi, cercetaţi în stare de libertate, în Dosarul 10 august.