Haosul distribuirii cardurilor de energie pentru achitarea facturilor a început de luni, iar poștașii sunt extrem de nemulțumiți. În primul rând aceștia sunt nevoiți să lucreze în plus și, în al doilea rând, nu toți știu să folosească acest card de energie.
Aceasta este capacitatea Poștei Române în prezent
În acest sens, directorul Poștei Române, Valentin Ştefan, a declarat marți că urmează să se desfășoare un program de training la nivel național.
„În clipa de față, Poșta Română poate prelua achitarea de facturi în 1.500 de locații și avem undeva la 4.000-4.500 de ghișee. Deci, dacă 4.500 de români vor să-și plătească factura în același timp, aceasta este capacitatea companiei.
Deci, noi avem această capacitate în oficiile poștale. Mai mult, ca să ne asigurăm că venim mai aproape de români, vrem să creștem capacitatea companiei de a scana și a încasa facturile de la 4.500 undeva la 11.000.
În clipa de față, compania are 2.000 de telefoane mobile, contractul nostru de citit contoare, deci acei oameni pot să și scaneze și să încaseze facturi.
Mai mult, am derulat o procedură la sfârșitul anului trecut în care am cumpărat deja 400 de telefoane și imprimante mobile. Dar credem că este nevoie de încă 7000, că dacă sute mii de români vor să-și plătească factura în aceeași zi să aibă unde s-o facă”, a explicat Valentin Ştefan, director Poşta Română la Antena 3 CNN.
Program de training la nivel național
Directorul Poștei Române a precizat că „unii poştaşi știu să folosească acele carduri de energie”. Pe de altă parte, el a spus că „nu putem să demarăm un contract până când lucrurile nu sunt clare”.
În acest context, Valentin Ştefan a explicat că va fi demarat un program de pregătire la nivel național de la 1 februarie, care va dura două săptămâni.
„Noi am pregătit echipe de training la nivel central, care urmează să ducă mai departe felul în care se desfășoară citirea în sine, odată ce lucrurile evoluează.
Există o pregătire la nivel național, după aceea la nivel de sucursale, la nivel de OJP și ulterior la nivel de oficiu poștal. Toată această pregătire ar trebui să dureze două săptămâni și noi intenționăm să o începem la 1 februarie, atunci când normele sunt clare, atunci când procedurile sunt clare”, a continuat Valentin Ştefan.