Marți, 25 ianuarie, preşedintele croat Zoran Milanovic a explicat că Croaţia îşi va retrage trupele militare, „până la ultimul soldat”, din NATO dacă Rusia va invada Ucraina. De altfel, acesta a spus că ţara sa NU se va implica dacă tensiunea dintre Moscova și Kiev va avansa.
„În calitate de comandant-şef, am urmărit îndeaproape declaraţiile care indică faptul că NATO – nu o ţară, nu Statele Unite – îşi consolidează prezenţa şi trimite unele nave de recunoaştere. Noi nu avem nicio legătură cu acest lucru şi nu vom avea nicio legătură cu acest lucru. Pot să garantez pentru asta.
Croaţia nu va trimite niciun soldat în cazul unei escaladări a situaţiei de la graniţele Ucrainei. Dimpotrivă, îşi va retrage toate trupele, până la ultimul soldat croat”, a spus Zoran Milanovic, conform TASS.
Președintele Croației, acuzații la adresa lui Joe Biden
Președintele Croației susține că „criza actuală nu are nimic de-a face cu Ucraina sau Rusia, ci este legată de dinamica politicii interne din SUA duse de preşedintele Joe Biden şi administraţia sa, iar chestiunile de securitate internaţională reflectă inconsecvenţele şi comportamentul periculos ale administraţiei de la Washington.”
Croația NU vrea ca Ucraina să intre în NATO
„Ucraina nu trebuie să aparţină NATO aşa cum, de exemplu, neutrele Finlanda, Austria şi Suedia nu sunt nici ele membre ale acestei alianţe”, a spus Zoran Milanovic.
De asemenea, acesta l-a acuzat pe fostul preşedinte ucrainean Viktor Ianukovici că este „un escroc care stătea pe trei scaune”, adăugând că înlăturarea sa din funcția de conducere a fost o lovitură de stat încurajată de UE şi de SUA.
„După înlăturarea lui Ianukovici în 2014, povestea a fost următoarea: Ucraina se îndreaptă spre vest, nu are nimic în comun cu Rusia, uniunea vamală cu Rusia şi fostele republici din Uniunea Sovietică este rea pentru Ucraina, în timp ce Uniunea Europeană va fi un ţinut unde curge numai lapte şi miere. Opt ani mai târziu, Ucraina încă este una dintre cele mai corupte ţări din lume, care stagnează economic şi nu are nimic de la UE”, a explicat acesta, conform HINA.