Decizia momentului pentru Britney Spears! Un tribunal tocmai a dat verdictul. Ce se va întâmpla cu tatăl ei?
Potrivit informațiilor transmise de afp.com, judecătoarea Brenda Penny a declarat în timpul acestei audieri foarte aşteptate că acordul nu poate fi menţinut în forma sa actuală. Așadar, aceasta a decis să-i suspende lui Jamie Spears rolul de tutore, o măsură cu efect imediat, în „interesul” artistei.
Această tutelă, instituită în 2008 după tulburările psihice manifestate de vedetă, rămâne în vigoare pentru moment, însă Jamie Spears nu mai are, până la noi dispoziţii, niciun cuvânt de spus în gestionarea vieţii private sau a finanţelor fiicei sale, încredinţate profesioniştilor.
Tribunalul urmează să se pronunţe
Tribunalul urmează să se pronunţe cu privire la sfârşitul acestei măsuri de tutelă în cadrul unei audieri viitoare, probabil până la sfârşitul acestui an.
Rolul lui Jamie Spears „trebuie suspendat pe 29 septembrie, iar măsura punerii sub tutelă trebuie să se încheie rapid”, a scris Mathew Rosengart, avocatul lui Britney Spears, într-o solicitare depusă în această săptămâna la tribunalul din Los Angeles, conform sursei menționate.
Ce spune avocatul lui Britney Spears?
„Fiecare zi care trece cu el în calitate de tutore – fiecare zi şi fiecare oră – este o zi în care îi provoacă durere şi nelinişte fiicei sale”, a susținut avocatul lui Britney Spears.
În sprijinul afirmaţiilor sale, un documentar publicat săptămâna trecută de New York Times îl acuză pe Jamie Spears că a instalat în secret camere de supraveghere în camera fiicei sale şi că i-a înregistrat conversaţiile private. Totuși, trebuie menționat că tatăl cântăreţei a negat că ar fi efectuat orice supraveghere ilegală asupra fiicei sale.
Ce spunea anterior cântăreața?
Amintim că Britney Spears a participat în ziua de 23 iunie, prin sistem videoconferință, la o audiere.
„Am spus întregii lumi că sunt OK şi că sunt fericită – este o minciună. Nu sunt fericită. Nu pot dormi. Sunt atât de furioasă şi sunt deprimată”, a spus Britney Spears la momentul respectiv.
Sursă foto: Dreamstime