Grupul deputaţilor independenţi de dreapta a iniţiat un proiect de lege care modifică Ordonanţa 158/2005 privind concediile medicale şi care prevede, între altele, scutirea angajatorului de a plăti primele cinci zile din concediul medical al angajatului.

Proiectul de lege prevede două modificări importante

„În primul rând, proiectul de lege ridică obligaţia angajatorului de a plăti primele cinci zile dintr-un concediu medical, în condiţiile în care acelaşi angajator plăteşte contribuţia asiguratorie de muncă de 2,25%, deci livrează statului lunar o sumă de bani din care are tot dreptul să acopere concediul medical integral pentru angajatul lor.

A doua modificare pe care o propune proiectul de lege este stabilirea de dobânzi şi penalităţi pentru fiecare zi de întârziere în care Casa Naţională de Asigurări de Sănătate înţelege să nu-şi respecte obligaţiile de decontare. Astăzi se întârzie şi până la un an la decontarea concediilor medicale. Or, statul cere angajatorilor să fie corecţi şi să-şi plătească toate contribuţiile la timp”, a precizat, marţi, deputatul neafiliat Violeta Alexandru, potrivit Agerpres.

Proiectul prevede de asemenea continuarea comunicării între angajator şi CNAS în format online şi cere statului să-şi respecte obligaţiile, reducând termenele până la care are de răspuns fiecărui angajator.

„În vremurile actuale, în care angajatorii români fac toate eforturile să-şi plătească obligaţiile, a venit momentul ca şi statul să se achite de obligaţii faţă de aceştia, să preia toate costurile din concediile medicale”, a arătat fostul ministru al Muncii.

Proiectul de lege va fi depus în cursul zilei de marţi la Camera Deputaţilor.

Care sunt concediile medicale la care au drept asigurații?

Potrivit Ordonanţei 158/2005, concediile medicale și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, la care au dreptul asigurații, sunt:

a) concedii medicale și indemnizații pentru incapacitate temporară de muncă, cauzată de boli obișnuite sau de accidente în afara muncii;

b) concedii medicale și indemnizații pentru prevenirea îmbolnăvirilor și recuperarea capacității de muncă, exclusiv pentru situațiile rezultate ca urmare a unor accidente de muncă sau boli profesionale;

c) concedii medicale și indemnizații pentru maternitate;

d) concedii medicale și indemnizații pentru îngrijirea copilului bolnav;

d^1) concedii medicale și indemnizații pentru îngrijirea pacientului cu afecțiuni oncologice;

e) concedii medicale și indemnizații de risc maternal care se acordă persoanelor asigurate în condițiile prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 96/2003 privind protecția maternității la locurile de muncă, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 25/2004, cu modificările și completările ulterioare.