A început programul de depistare activă a tuberculozei în 11 județe din România
Ministerul Sănătății (MS) a anunțat joi, 3 noiembrie 2022, că a început demararea acțiunii de depistare activă a tuberculozei în 11 județele din România în cadrul Programului „Abordarea provocărilor sistemului de sănătate privind controlul tuberculozei în România”. Județele vizate sunt Botoșani, Constanța, Galați, Iași, Maramureș, Neamț, Satu Mare, Sălaj, Suceava, Tulcea și Vaslui. Suma necesară pentru depistarea precoce și tratarea tuberculozei (3,5 milioane de euro) este nerambursabilă și provine de la Fondul Global.
Scopul acestui programul este reprezentat de identificarea precoce a cazurilor posibile de tuberculoză (TB), pentru stabilirea diagnosticului de certitudine și asigurarea tratamentului adecvat. Depistarea precoce reduce transmiterea tuberculozei în casele românilor, la locul de muncă, în unitățile de învățământ sau mediu comunitar.
Prin realizarea acestui proiect, vor crește șansele de vindecare ale pacienților și va scade probabilitatea de a suferi complicații sau sechele ale TB, implicit consecințele sociale și economice asociate tuberculozei. Programul „Abordarea provocărilor sistemului de sănătate privind controlul tuberculozei în România” este destinat persoanelor de peste 18 ani, cu factori de risc pentru tuberculoză, indiferent de statutul de asigurat și se va realiza în comunități la risc, prin echipe mobile organizate și coordonate de către direcțiile de sănătate publică județene.
Persoanele depistate ca fiind suspecte de TB, inclusiv cetățenii străini, vor fi trimise la dispensarele de pneumoftiziologie teritoriale și vor beneficia de tratament și alte drepturi prevăzute de legislația în vigoare, indiferent de naționalitate sau de statutul de asigurat.
Potrivit informațiilor de pe site-ul oficial al Ministerului Sănătății (MS), România continuă să înregistreze cele mai multe cazuri de tuberculoză dintre toate statele din Uniunea Europeană (UE). În timpul pandemiei provocată de coronavirus, cazurile de tuberculoză s-au redus cu aproximativ o treime, dar această scădere este posibil să fie cauzată de lipsa depistării și a reticenței la accesarea serviciilor medicale în această perioadă.
Despre tuberculoză (TB)
Tuberculoza este o afecțiune contagioasă, potențial fatală dacă este netratată. Ea afectează, de obicei, plămânii, dar poate afecta aproape orice organ. TBC este o cauză comună de deces în rândul persoanelor infectate cu HIV, cauzând aproximativ 40% din decesele acestora.
Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), cele mai multe cazuri sunt înregistrate la bărbati (57%), dar sunt afectai s;i copiii sub 15 ani (11%). În România, TBC este întâlnită mai frecvent decât în alte țări ale Uniunii Europene (UE). Potrivit Reginei Maria, se estimează că apar în medie 130 de cazuri la 100 000 de locuitori, față de media europeană de circa 30 bolnavi la suta de mii de locuitori. Se consideră ca sunt aproximativ 30 000 bolnavi în toată țara.