Organizația Mondială a Sănătății a decis reducerea la jumătate a prețului pentru 250 de milioane de teste COVID-19. Această măsură se adresează țărilor în dezvoltare, unde se testează foarte puțin. Prețul unui test se va reduce astfel de la 5 la 2 dolari și jumătate.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), prin intermediul programelor UNITAID şi FIND, a anunţat vineri un acord care va reduce la jumătate preţul testelor COVID-19 pentru cele 250 de milioane de astfel de teste destinate ţările în dezvoltare şi care vor fi produse în 2021, relatează EFE, conform Agerpres.
Graţie acestui acord, preţul unui test se va reduce de la 5 la 2 dolari şi jumătate şi se va reuşi acoperirea a 50 % din nevoile ţărilor cele mai vulnerabile.
În aceste ţări se observă, nu doar o lipsă de teste pentru detectarea COVID-19, ci şi a laboratoarelor unde acestea trebuie procesate.
OMS: E nevoie de 500 de milioane de teste COVID-19 pentru țările în dezvoltare
De asemenea, o bună parte din populaţiile acestor ţări locuiesc departe de centrele medicale şi au nevoie de resurse rapide pentru detectarea virusului SARS-CoV-2 şi să evite călătoriile nenecesare.
Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, este nevoie de aproximativ 500 de milioane de teste COVID-19 de diagnosticare pentru a acoperi nevoile ţărilor în dezvoltare în anul 2021, dintre care 75 % ar trebui alocate centrelor izolate.
În timp ce în ţările dezvoltate numărul testelor zilnice la fiecare 100.000 de persoane se ridică la 252, în ţările cu venituri mici numărul unor astfel de teste COVID-19 este de zece ori mai scăzut, cu doar 24 de teste la 100.000 de persoane, notează OMS.
Europa îndemnată să ia măsuri mai stricte în privința pandemiei
Pe de altă parte, Centrul European pentru Controlul Bolilor (ECDC) îndeamnă statele UE să ia măsuri antiepidemice mai stricte, relatează Reuters şi AFP. ECDC consideră că cele trei mutaţii ale coronavirusului SARS-CoV-2 detectate în Marea Britanie, Africa de Sud şi Brazilia implică un risc foarte ridicat pentru Europa.
”Pe baza noilor informaţii, riscul asociat cu pătrunderea şi răspândirea în comunitate a variantelor (de coronavirus) problematice a crescut la ridicat/foarte ridicat”, faţă de nivelul ”ridicat” din evaluarea riscurilor epidemice întocmită în decembrie, notează ECDC într-un raport de actualizare a acestei evaluări.
”Mesajul esenţial este de pregătire a unei sporiri rapide a rigorii măsurilor (antiepidemice) în săptămânile următoare pentru a proteja capacităţile sanitare, precum şi de accelerare a campaniilor de vaccinare”, le transmite ECDC guvernelor europene.
La fel ca Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), ECDC îndeamnă în plus aceste guverne să intensifice testarea şi mai ales activitatea de secvenţiere pentru a identifica noile mutaţii.