În ultimul an, creșterea prețurilor la energie și invazia Rusiei în Ucraina au fost cea mai dură lovitură pentru tranziția de la combustibilii fosili la energia curată. Deși au arătat din nou dezavantajul dependenței de mărfurile controlate de o mână de țări, criza energetică a împins chiar și cele mai progresiste națiuni din punct de vedere climatic să apeleze la cărbune și gaz.
Tehnologiile verzi încep să se ieftinească
Decizia recentă luată de OPEC, de a reduce producția de petrol, ar putea fi diferită? „Cu cât costul combustibililor tradiționali este mai mare, cu atât este mai mare dorința de a continua tranziția”, a declarat Ole Sloth Hansen, șeful Strategiei de mărfuri la Saxo Bank. „Este unul dintre motivele pentru care OPEC nu este acolo pentru a-și ucide piața, susținând o rentabilitate de peste 100 de dolari pe baril. Acest lucru ar afecta cererea și ar accelera tranziția”, susține acesta.
Producătorii de petrol trebuie să ia în considerare alternativele pentru produsele lor. În momentul în care prețul barilului de petrol crește, tehnologiile și materialele verzi încep să se ieftinească, după doi ani de creștere a costurilor. Este cazul litiului. În timp ce prețul benzinei și motorinei a început din nou să crească, prețul bateriilor pentru vehiculele electrice a scăzut cu aproape 3%. A fost a 15-a zi consecutiv de scăderi, pe fondul unei scăderi de 57%.
O schimbare imediată nu este simplă
Acest lucru a făcut ca unii producători de mașini precum Tesla să reducă prețurile, pe măsură ce tot mai multe vehicule electrice ajung pe piață. Prețul altor materiale importante a scăzut, de asemenea. Polisiliciul, folosit la fabricarea panourilor solare, este cu 30% mai ieftin decât anul trecut. Prețul oțelului utilizat în turbinele eoliene a scăzut cu 40% în Europa și cu peste 20% în America de Nord, de la nivelul maxim atins in 2022. Chiar dacă o creștere a prețului benzinei poate contribui ca vehiculele electrice și alte alternative să devină atractive, o schimbare imediată nu este simplă, scrie Bloomberg.
Companiile din domeniul energiei nu-și vor ajusta planurile de tranziție
Companiile petroliere occidentale de pe ambele maluri ale Atlanticului rămân pe poziție în misiunea lor de a-și cheltui profiturile record pe recompense destinate acționarilor, mai degrabă decât pe creșteri masive ale producției. În ciuda propunerilor repetate din partea administrației Biden, producătorii americani au rămas reticenți în a fora mai mult.
„S-ar putea să vedeți investiții mai mari în petrol și gaze în șist”, a spus Will Hares, analist la Bloomberg Intelligence. „Dar companiile din domeniul energiei nu-și vor ajusta planurile de tranziție” din cauza reducerii producției de către OPEC+.
Riscul cel mai mare pentru tranziția energetică este ca prețurile ridicate ale petrolului să contribuie la alimentarea inflației, care deja a determinat băncile centrale să majoreze rapid ratele dobânzilor. Acest lucru a schimbat deja finanțarea unor proiecte de energie regenerabilă pe scară largă. Pe lângă un dolar american mai puternic, acum ar putea fi mai costisitoare extragerea metalelor critice necesare pentru producerea de baterii, turbine eoliene și cabluri, potrivit Saxo Bank. În cele din urmă, orice impact negativ al reducerii producției de către OPEC+ va păli în comparație cu alți factori care conduc drumul către decarbonizare, potrivit lui Torsten Lichtenau, expert la Bain & Co.