Decizia pe care o așteptau milioane de români a venit chiar acum! Cotele de adaos comercial pentru 14 grupe produse alimentare se vor limita, pentru o perioadă de 3 luni, după cum prevede de Ordonanţă de Urgenţă privind instituirea unei măsuri cu caracter temporar de combatere a creşterii excesive a preţurilor la unele produse agricole şi alimentare, publicat miercuri, 28 iunie, pe site-ul Ministerului Agriculturii.
„Prezenta ordonanţă de urgenţă instituie, pentru sectorul agricultură şi industrie alimentară, măsura cu caracter temporar de combatere a creşterii excesive a preţurilor la unele produse agricole şi alimentare. Măsura se aplică tuturor persoanelor juridice înregistrate în România, indiferent de forma de organizare, pe întreg lanţul de producţie, import, comerţ intracomunitar, distribuţie şi vânzare cu amănuntul, pentru produsele agricole şi alimentare descrise în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanţă de urgenţă”, se arată în proiect.
Cum se vor limita cotele de adaos comercial
Potrivit prevederilor actului normativ, cotele de adaos comercial vor fi limitate astfel: maximum 20% la procesator, aplicată faţă de costul de producţie al produsului, calculat potrivit reglementărilor contabile în vigoare, în care sunt incluse cheltuielile directe şi indirecte; maximum 5% practicată în mod cumulat pe întreg lanţul de distribuţie, indiferent de numărul de distribuitori pe lanţ şi aplicată faţă de preţul de achiziţie, la care se adaugă cheltuielile operaţionale; maximum 20% la comerciant, la vânzarea cu amănuntul şi cash&carry, aplicată faţă de preţul de achiziţie la care se adaugă cheltuielile directe şi indirecte ale comerciantului (în cota de adaos comercial de maximum 20% vor fi incluse şi remizele şi risturnele, prevăzute în art.3 pct. 6 din Legea nr. 81/2022 privind practicile comerciale neloiale dintre întreprinderi în cadrul lanţului de aprovizionare agricol şi alimentar), se mai arată în comunicat.
Alimentele care vor beneficia de reducerea cotelor de adaos comercial, discutate şi agreate cu toate părţile implicate în producţia şi comerţul cu alimente, sunt: pâine albă simplă 300 – 500 grame, fără specialităţi; lapte de vacă proaspăt 1,5% grăsime, 1 litru; brânză telemea de vacă vrac, iaurt simplu din lapte de vacă, grăsime 3,5%, maximum 200 grame; făină albă de grâu „000” 1 kg; mălai 1 kg; ouă găină calibru M 10 bucăţi; ulei de floarea soarelui 1 litru; carne proaspătă pui (pui întreg, tacâmuri de pui, pulpe pui întregi cu os, aripioare de pui); carne proaspătă de porc (carne de lucru, pulpă de porc cu os şi fără os, spată porc); legume proaspete vrac (roşii, castraveţi, ceapă galbenă, fasole uscată, morcovi, ardei gras, ardei kapia; fructe proaspete vrac (mere roşii şi mere golden, prune, pepene roşu, struguri de masă); cartofi proaspeţi albi vrac; zahăr alb tos 1 kg, a mai precizat Ministerul Agriculturii.
Potrivit proiectului de act normativ, procedura de formare a preţului la raft pentru aceste produse trebuie să fie unitară atât pentru produsele marcă privată ale producătorilor cât şi pentru produsele marcă proprie ale comerciantului. Adaosurile comerciale se aplică la valoarea fără TVA a produselor agricole şi alimentare prevăzute.
Nerespectarea prevederilor va fi sancționată cu amenzi cuprinse între 100.000 și 2.000.000 de lei
Acesta prevede, de asemenea, că toate contractele comerciale în desfăşurare ale căror termene şi condiţii sunt contrare prevederilor Ordonanţei vor fi modificate corespunzător în termen de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României.
Nerespectarea prevederilor constituie contravenţie, dacă nu a fost săvârşită în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să constituie infracţiune, şi se sancţionează cu amendă de la 100.000 lei la 2.000.000 lei. Verificarea şi constatarea contravenţiilor în sfera comercială, precum şi aplicarea sancţiunilor prevăzute se fac de către Autoritatea Naţională de Administrare Fiscală, prin organele de control abilitate ale structurilor subordonate şi de către Consiliul Concurenţei, după caz, se mai arată în document.