Cerealele din Ucraina vor fi din nou interzise în România după ce, la finalul săptămânii trecute, embargoul impus de UE a expirat și nu a mai fost extins. Țara noastră se alătură, astfel, celorlalte trei state, Slovacia, Polonia și Ungaria, care au anunțat că vor reimpune interdicția.
Cerealele din Ucraina vor fi interzise de Ministerul Agriculturii
Surse politice anunță pentru că PSD și Ministerul Agriculturii vor să ajute fermierii români, nemulțumiți de situația provocată de cerealele din Ucraina, informează Pro TV .
Ministerul Agriculturii urmează să emită un ordin comun cu Ministerul de Finanțe pentru interzicerea temporară a cerealelor din Ucraina. Perioada interdicției va fi de 30 de zile.
După ce embargoul UE a expirat săptămâna trecută, în România nu a mai intrat niciun camion de cereale. Asta ca urmare a unei înțelegeri între miniștrii Agriculturii român și ucrainean.
În prezent, Ungaria, Slovacia și Polonia sunt țările care au decis să restricționeze importurile de cereale din Ucraina.
În luna mai, Uniunea Europeană a permis Bulgariei, Ungariei, Poloniei, României şi Slovaciei să interzică vânzările interne de grâu, porumb, rapiţă şi seminţe de floarea-soarelui provenite din Ucraina, permiţând în acelaşi timp tranzitul acestor mărfuri pentru export în altă parte.
Fermierii ucraineni s-au bazat pe exporturile de cereale prin ţările vecine de la începutul conflictului, deoarece nu a putut folosi rutele preferate prin porturile Mării Negre.
Cantitatea mare de cereale şi seminţe oleaginoase din Ucraina care a intrat în ţările vecine a redus preţurile acolo. Având un efect negativ pentru veniturile fermierilor locali şi ducând la interzicerea de către guverne a importurilor agricole din Ucraina.
Președintele Volodimir Zelenski a declarat că, dacă ţările vecine încalcă legislaţia UE, „Ucraina va răspunde într-un mod civilizat”.
Ciolacu a cerut prelungirea interdicției importului de cereale ucrainene
Guvernul a anunțat că ar putea prelungi, prin ordin comun, interdicția pentru importurile de cereale din Ucraina.
„În primul și în primul rând a fost o discuție pe care am avut-o și sâmbătă și duminică, cu premierul Ucrainei și cu Comisia. Ați văzut, Comisia a solicitat să se vină cu un sistem de licențiere în ceea ce privește exportul de cereale în statele din UE. Un lucru pe care l-am solicitat și eu și colegul Victor Negrescu când am avut întâlnirea cu președinta Comisiei, Ursula von der Leyen. Pe aceeași logică a venit și prim-ministrul Ucrainei, spunând că va trebui totuși un control riguros. Până în acest moment, de când Comisia a luat decizia de a nu se mai prelungi interdicția, niciun kilogram de grâu sau altceva nu a fost importat în România. Lucru care va fi deasemenea și astăzi (luni – n.r.), nu că a interzis Ciolacu sau a băgat prim-ministrul sau Guvernul interdicție la vamă”, declară Marcel Ciolacu.
Premierul precizează că a fost un „gentleman agreement” între el și omologul ucrainean, pe care l-au respectat amândoi. El spune că nu a fost nicio solicitare ca să fie vreun export de cereale din Ucraina în România. Ciolacu a anunțat că are promisiunea premierului Ucrainei, că va trimite propunerea de licențiere. În cazul în care vor apărea solicitări de export pentru România.
„Cu certitudine am să cer ministrului în primul rând al Agriculturii, ministrului Economiei, pentru că vorbim și de comerț, să facă un ordin comun. Ca pe o perioadă de 30 de zile până când se lămuresc lucrurile să fie restricția prelungită.
Repet, nu există nicio solicitare. Și vreau să îi asigur pe fermieri că nu va mai fi ce a fost acum un an și ceva. Înțelegerea a fost că nu vor exista cereri de export pe teritoriul României. Ne-am ținut de ea în primul rând partea ucraineană și a doua înțelegere a fost că în cursul zilei de astăzi îmi va trimite draftul pe care îl discutăm și cu Comisia și cu noi”, adaugă Marcel Ciolacu.
De asemenea, el precizează că a solicitat autorităților ucrainene ca tranzitul cerealelor să nu se mai facă preponderent pe cale rutieră.
Transportatorii de cereale bulgari desfășoară acțiuni de protest, luni, în zona adiacentă punctelor de trecere a frontierei Vama Veche și Negru Vodă, potrivit informațiilor transmise de autoritățile bulgare către Garda de Coastă din România. Sunt restricții pentru camioanele din Ucraina și Moldova