În analiza saptamanală a pieţei valutare, Saxo Bank scrie despre decizia şi reinterpretarea discursului presedintei Fed care a dus la revigorarea dolarului american, pe fondul unei risipe de energie a bancilor centrale in incercarea de a oferi pietelor financiare politici predictibile.
Discursul lui Yellen, explicat de… Fischer
Dolarul american a devenit alert și s-a mobilizat la finalul săptămânii trecute de tranzacționare după ce președinta Rezervei Federale, Janet Yellen, a vorbit la conferința de la Jackson Hole, Wyoming. Mișcarea pe piață a fost de fapt mai notabilă decât justificată de orice ar fi avut de spus Yellen în discursul ei. A fost o surpriză că Yellen și-a bătut capul să-și înceapă discursul cu o serie de comentarii asupra situației actuale a economiei SUA și asupra posibilității unor creșteri viitoare ale dobânzii pe fondul așteptărilor că discursul ei, intitulat „Proiectarea unor cadre flexibile pentru politica monetară a viitorului”, va aborda doar poziția politică pe termen lung a Fed. Dar când discursul a ajuns în presă, mai întâi dolarul american s-a întărit în urma titlurilor agresive, ca apoi să slăbească din nou pe măsură ce comentariile ei erau mai puțin incisive decât sugerau titlurile și având în vedere că nu se puteau trage concluzii rapide importante în urma discuției despre politica pe termen lung. Însă, mai târziu, USD s-a întărit brusc, din nou, și a terminat ziua și săptămâna la cel mai puternic nivel din ultimele două săptămâni, aproape. Mișcarea se datorează în mare parte vicepreședintelui Fed, Stanley Fischer, care, într-un interviu publicat tot vinerea trecută, a indicat faptul că remarcile lui Yellen sugerau două creșteri ale dobânzii anul acesta dacă datele economice SUA vor fi suficient de puternice.
Agresivitate pe… termen scurt
Dar dacă creșterea dobânzii din viitorul foarte apropiat este singurul factor ce determină puterea dolarului american, ne putem aștepta ca în curând această putere să scadă. În definitiv, mare parte a discursului lui Yellen a reluat multe dintre comentariile din datele recente ale colegilor ei de la Fed. În special, Yellen a subliniat că o serie de factori au determinat așa numita „dobândă neutră” pentru politica monetară aproape de zero a Fed, indicând faptul că dobânda de vârf pentru ciclu se poate situa mult mai jos decât s-a întâmplat în ciclurile anterioare. Deci orice agresivitate a Fed este în mod inevitabil una de termen scurt, căci Fed nu vede vreun pericol prea mare de supraîncălzire a economiei sau de salturi neplăcute ale inflației. Și ironia este că tocmai politica Fed este cea care contribuie la un mediu potrivnic creșterii economice, în special a productivității scăzute. Dobânzile scăzute și zero nu permit achitarea creanțelor incerte și trimiterea actorilor neperformanți la faliment, acolo unde ar trebui să fie. De asemenea, a fost obositor de observat că Yellen și-a exprimat convingerea că îndrumarea în avans și relaxarea cantitativă – posibil cu un mandat extins de achiziție a asseturilor – ar fi cele mai bune instrumente de abordare a încetinirilor economice. Acest discurs de la Jackson Hole a fost o mare ocazie ca Fed să-și recunoască eșecurile politice, iar Yellen nu a făcut acest lucru aproape deloc, și a minimalizat ceea ce e probabil cel mai important factor determinant al politicii de aici: stimulentul fiscal.
Povestea cu creșterea dobânzii devine o fixație
Dacă piața a început să cumpere dolari SUA și să vândă active riscante aici din cauza acestei agresivități pe termen scurt a Fed, această mișcare se va estompa în această săptămână dacă datele SUA de la sfârșitul săptămânii sunt slabe, sau în această lună dacă nu. Dar probabil că reacția la Yellen este cu totul altceva, camuflată în spatele unei fixații fără sens asupra dacă și când vor avea loc două creșteri ale dobânzii din partea Fed. Creșterea valutei americane și scăderea asseturilor riscante s-ar putea, în schimb, datora epuizării tranzacției de lungă durată “reach for yield” (atingerea nivelului de randament) ce a condus piețele de la scăderea înfricoșătoare de pe piețe de la începutul acestui an, cea în care ”activismul” băncilor centrale cum e BCE, Banca Japoniei, Banca Angliei/Brexit au dus la o scădere de -7 puncte de bază a randamentelor germane pe 10 ani, ducând căutătorii disperați de randamente către acțiuni și determinând astfel maxime absolute ale indicilor bursei SUA. Dacă asta e ceea ce se petrece, atunci ne putem aștepta la o lungă scădere a piețelor de active și la o creștere bruscă și susținută a dolarului american de aici, mai ales împotriva celei mai riscante piețe emergente și a valutelor piețelor dezvoltate.
Cu alte cuvinte, reacția ar putea sugera că băncile centrale pierd și ce urmă de energie mai aveau.