Prim-ministrul Mihai Tudose îi va da "puteri mai mari" ministrului pentru Românii de Pretutindeni, Andreea Păstîrnac, pentru a putea acționa astfel încât niciun cetățean român din străinătate "să nu mai fie discriminat", au declarat sâmbătă, surse oficiale citate de Agerpres.
Potrivit surselor citate, șeful Executivului a subliniat că „românii nu sunt cetățeni de mâna a doua”.
În acest context, premierul Tudose ar urma să se întâlnească, luni, cu ambasadorul Spaniei la București, Ramiro Fernandez Bachiller, și cu ministrul Andreea Păstîrnac, au spus sursele citate. Decizia lui Mihai Tudose vine după ce, vineri, Federația Asociațiilor de Români din Europa (FADERE) i-a cerut șefului Executivului intervenția urgentă „pentru protejarea românilor care muncesc în străinătate și sunt abuzați”.
„După ce la începutul acestei săptămâni Poliția din Italia a descoperit zeci de români abuzați pe plantațiile din sudul Italiei, ieri autoritățile spaniole au descoperit în provincia Cuenca din centrul Spaniei mai mulți români care erau exploatați de către angajatorii spanioli”, se arată într-un comunicat al FADERE, remis vineri AGERPRES.
Totodată, FADERE a cerut premierului Tudose modificarea misiunii Ministerului pentru Românii de Pretutindeni „dintr-un minister care se ocupă doar de acordarea de subvenții pentru proiecte culturale în diaspora, într-unul care să aibă ca prim obiectiv protejarea românilor din diaspora”.