Cei peste 2 milioane de cetățeni români care beneficiază de vouchere sociale de 250 lei au motiv în plus de bucurie. Ministrul Muncii, Marius Budăi (PSD), a anunţat duminică seara, pe 11 decembrie, că, în urma discuțiilor cu ministrul Marcel Boloș, s-a stabilit ca banii să fie viraţi în luna decembrie.
Banii vor fi virați înainte de Sărbători, între 19 şi cel mai târziu 22 decembrie
În ajunul sărbătorilor de iarnă, cardurile pentru vouchere vor fi alimentate mai devreme, astfel încât beneficiarii acestor ajutoare sociale să aibă timp să se pregătească de Crăciun.
Ministrul Muncii, Marius Budăi, a explicat, într-o intervenţie telefonică, că de obicei cardurile sociale se incarcau o data la două luni, între zilele de 26 si 30 ale lunii, cu vouchere de 250 lei.
Însă luna decembrie va fi o excepţie. Marius Budăi a precizat că după discuţiile purtate cu ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș, s-a stabilit ca banii să fie viraţi în decembrie mai devreme decât a fost stabilit inițial. Astfel, cardurile a peste 2,4 milioane de români pentru vouchere sociale de 250 lei vor fi încărcate în perioada 19 – 21 decembrie, cel târziu până pe 22 decembrie 2022.
Guvernul a decis acordarea şi în 2023 a ajutorului pentru alimente de 250 de lei
„Ştiţi că acele carduri se alimentau o dată la două luni, între 26 şi 30 ale lunii. I-am solicitat ministrului Boloş că aceste carduri să fie alimentate în perioada 19-21 decembrie, maximum 22 decembrie, să între banii înainte de Sărbătorile de iarnă”, a declarat Marius Budăi pentru România TV.
Ministrul Muncii a mai precizat că în luna decembrie vor primi cei 250 lei din vouchere şi românii care abia din noiembrie se încadrau în normele legale pentru aceste ajutoare şi au primit cardurile la domiciliu.
Şi ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş, a confirmat, sâmbătă, 10 decembrie, la România TV încărcarea cardurilor de vouchere mai devreme în decembrie. Marcel Boloş a precizat că Guvernul a decis acordarea şi în 2023 a ajutorului pentru alimente de 250 de lei o dată la două luni pentru persoanele şi familiile aflate în condiții social-vulnerabile.
„Plafonul de venit până la care se acordă această compensare a creşterii preţului la alimente a fost crescut de la 1.500 de lei la 1.700 de lei”, a anunţat ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş.
Cine beneficiază de voucherele de 250 de lei de la stat?
a) Pensionarii din sistemul public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi prevăzute de legi cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;
b) Persoanele încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;
c) Familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere, ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;
d) Familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;
e) Familiile care au stabilit dreptul la ajutorul social în condițiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare;
f) Persoanele fără adăpost, așa cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.