Tesla și-a construit faima și banii prin promovarea energiei curate. Dar, în același timp, pare să se bazeze pe o monedă poluantă precum Bitcoin pentru a rămâne pe linia de plutire.
Succesul companiei americane de vehicule electrice și energie curată, Tesla, a revoluționat complet industria auto modernă. Dar a reușit și să popularizeze sursele regenerabile de energie și tehnologia în rândul unei întregi generații de consumatori, scrie Dmarge.
Tesla tocmai a raportat cel de-al șaptelea trimestru consecutiv al profiturilor, în ciuda unui număr mare de accidente provocate de software-ul de conducere autonomă. În ultimele douăsprezece luni, acțiunile Tesla au crescut, urcând de la o medie de aproximativ 50 dolari până în 2019, la 880 dolari la începutul anului 2021.
Deși lucrurile arată bine pentru Tesla, ar putea exista ceva care să-i anuleze succesul. Realitatea e că, de fapt, Tesla nu face profit din vânzarea de vehicule. De fapt, are o pierdere ușoară la fiecare vehicul pe care îl vinde. Toate aceste profituri ale Tesla provin din două surse: vânzările de credite de reglementare și investițiile criptografice.
Dacă prima nu este atât de suspectă, cea de -a doua ar putea fi considerată ipocrită. În ianuarie, Tesla a cumpărat Bitcoin în valoare de aproximativ 1,5 miliarde de dolari. Doar pentru a vinde aproximativ 10% din criptomonedele sale, câteva luni mai târziu, înainte de rezultatele financiare din primul trimestru al lui 2021.
A fost o mișcare bună, luînd în considerare sprijinul lui Elon Musk pentru Bitcoin dar și anunțul lor după cumpărarea Bitcoin conform căruia oamenii vor putea să își cumpere mașinile Tesla cu criptomoneda.
Dar nu doar optica jocului de noroc cu Bitcoin este cu îngrijorătoare, ci implicațiile asupra mediului. Pentru că buba este că criptomoneda este nocivă pentru mediu.
Exploatarea și stocarea criptomonedelor consumă o cantitate enormă de energie electrică, iar marea majoritate a energiei electrice generate la nivel global provine din surse neregenerabile.
Potrivit Digiconomist, o singură tranzacție Bitcoin are aceeași amprentă de carbon ca 1.140.542 tranzacții Visa sau 85.767 ore de vizionare YouTube. Paradoxul este, așadar, că Tesla promovează surse regenerabile de energie în timp ce susține Bitcoin.