Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a dat un aviz favorabil în cazul cererii făcute de ministrul Justiției Cătălin Predoiu, privind încuviinţarea percheziţiei în cazul deputatului PSD Daniel Tudorache, fostul primar al Sectorului 1.
Luni, 21 noiembrie, membrii Comisiei Juridice din Camera Deputaților au avizat favorabil, cu unanimitate de voturi, solicitarea de încuviințare a percheziției informatice în cazul fostului primar al Sectorului 1, Daniel Tudorache, în prezent deputat PSD.
Camera Deputaților are în program, luni, de la ora 16.00, vot pentru cererea de încuviințare a percheziției informatice în cazul fostului primar al Sectorului 1, Daniel Tudorache.
Cătălin Predoiu, cerere împotriva lui Daniel Tudorache
Ministrul Justiției Cătălin Predoiu a transmis conducerii Camerei Deputaților o solicitare de încuviințare a percheziției informatice în cazul lui Daniel Tudorache.
„Prezenta cerere este formulată ca urmare a cererii transmise ministrului Justiției de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PICCJ), în dosarul nr. 161/P/2020 al Direcției Naționale Anticorupție.”, se arată în solicitarea ministrului Justiției, Cătălin Predoiu.
Solicitarea a fost trimisă la Comisia juridică, cu termen pentru raport vineri, 18 noiembrie, ora 17.00. Dezbaterile și votul vor avea loc luni, ora 15.00.
De ce este acuzat fostul primar al Sectorului 1?
Procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupției (DNA), Crin Bologa a inițiat procedura necesară în vederea încuviințării, de către Camera Deputaților, a unei percheziții informatice în dosarul penal privind pe Daniel Tudorache, în prezent deputat în Parlamentul României.
Potrivit DNA, fostul primar al Sectorului 1, Daniel Tudorache, este suspect pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, cu consecințe deosebit de grave.
Procurorii DNA au dispus efectuarea urmăririi penale față de 56 de suspecți, persoane fizice și juridice, pentru săvârșirea unor infracțiuni în legătură cu achiziții nelegale, supraevaluate, făcute de instituții publice/societăți comerciale din subordinea consiliilor locale ale Sectoarelor 1 și 5.
Achizițiile supraevaluate ar fi vizat tablete pentru elevi (75.500 bucăți), dar și produse necesare în perioada pandemiei de COVID-19, respectiv nebulizatoare de biodecontaminare (1200 bucăți) și termoscannere (200 bucăți).
În acest dosar, s-a dispus urmărirea penală a lui Daniel Tudorache, la data faptelor primar al Sectorului 1 București, care este acuzat de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, cu consecințe deosebit de grave.