Este vestea cea mai așteptată de milioane de români. Astăzi se va lua decizia privind certificatul verde. Ce măsuri se vor aplica și care vor fi principalele schimbări va fi hotărât în foarte scurt timp. Cel mai spinos subiect este cel care îi vizează pe angajați, care au aflat că ar putea să fie obligați să dispună de acest document.
Este vestea momentului pentru toți românii. Decizia care se va lua astăzi va stabili și dacă certificatul verde va deveni obligatoriu pentru angajaţi. Azi ar trebui să fie dat votul decisiv în acest sens la Camera Deputaţilor. Asta pentru că deputații ar putea vota proiectul de lege prin care certificatul verde COVID ar putea fi introdus în România.
În acest moment partidele parlamentare au ajuns la un acord cu privire la legea care introduce obligativitatea certificatului verde COVID-19. În ciuda acestui consens, premierul interimar Florin Cîţu a spus că că nu susţine propunerea făcută de PSD. Social-democrații și-ar dori ca persoanele care nu s-au vaccinat anti-COVID să se poată testa timp de 60 de zile, iar costul testelor să fie acoperit de la buget.
Decizia zilei privind certificatul verde! Măsura care va afecta milioane de români
Proiectul de lege privind certificatul verde COVID se află luni pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor, care este for decizional. Deputaţii urmează să se pronunţe asupra acestei iniţiative controversate, în condiţiile în care aceasta a fost respinsă de Senat.
Certificatul verde se acordă în cazul persoanelor vaccinate împotriva SARS CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete sau al persoanelor care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS CoV-2. În plus, documentul este oferit și celor care au un rezultat negativ certificat al unui test RT-PCR sau al unui test antigen rapid, pentru infecția cu virusul SARS CoV-2, efectuat în condițiile stabilite prin ordin al ministrului Sănătății
celor care au anticorpi, testul serologic este valabil pentru 60 de zile.
Decizia zilei privind certificatul verde! Ce se întâmplă cu angajații?
Certificatul verde va fi obligatoriu pentru toți angajații de la stat și privat. Angajații din domeniul public vor avea testele decontate de stat în limita a 10 teste/lună, pentru o perioadă de maximum 2 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi. Persoanele scutite de vaccinare vor avea testele plătite de către angajator și decontate de stat. Angajaților care nu au certificat verde li se suspendă activitatea pentru 30 de zile, suspendare care poate fi prelungită fără plata drepturilor salariale; suspendarea încetează în momentul prezentării certificatului verde sau dacă persoana se vaccinează.
Preşedintele USR, Dacian Cioloş, a precizat că obligativitatea certificatului verde COVID pentru angajaţi pe o anumită perioadă de timp poate reduce presiunea asupra sistemului sanitar. El a indicat ce se petrece în alte țări unde, chiar dacă există un număr de infecţii ridicat, presiunea e mult redusă asupra spitalelor, asupra sistemului sanitar şi, de departe, un număr de decese mult redus.