La reuniune, găzduită de comisarul european pentru migraţie, afaceri interne şi cetăţenie, Dimitris Avramopoulos, au participat ministrul canadian pentru imigraţie, refugiaţi şi cetăţenie, John McCallum, ministrul bulgar adjunct de interne Filip Gunev şi ministrul bulgar adjunct de externe Rumen Alexandrov, precum şi şeful cancelarului prim-ministrului român, Dragoş Tudorache.

Participanţii la reuniune au trecut în revistă ultimele progrese realizate în privinţa respectării de către România şi Bulgaria a criteriilor pe care cele două ţări trebuie să le îndeplinească pentru ridicarea vizelor.

Potrivit comunicatului CE, reprezentanţii părţilor au discutat despre concluziile vizitei întreprinse de experţii canadieni în România luna trecută, precum şi despre deplasarea similară pe care urmează să o efectueze în Bulgaria la sfârşitul lui iulie.

McCallum le-a mulţumit celor două guverne pentru cooperarea lor continuă în susţinerea procesului de evaluare, care ar urma să fie încheiat în această vară. În acelaşi timp, comisarul Avramopoulos a reiterat că obiectivul UE este reciprocitatea deplină a vizelor pentru toate statele membre.

"Am fost de acord cu toţii cu necesitatea de a face paşi tangibili pentru a ameliora situaţia prezentă, în care cetăţenii români şi bulgari au nevoie de vize pentru a călători în Canada", se menţionează în comunicatul citat.

Ministrul canadian al imigraţiei, John McCallum, s-a angajat să informeze la începutul toamnei despre rezultatele evaluării şi să prezinte un calendar pentru ridicarea vizelor.

Potrivit novinite.com, reprezentanţii Bulgariei şi-au exprimat poziţia fermă că ridicarea vizelor este printre priorităţile guvernului de la Sofia.

Ei au afirmat că aplicarea actualului regim de vize pentru cetăţenii bulgari reprezintă un tratament inegal nefondat care nu corespunde nivelului relaţiilor bilaterale stabilite cu Canada.

Conform site-ului bulgar de ştiri, Bulgaria aşteaptă ca Ottawa să prezinte un calendar clar privind ridicarea vizelor până la summitul UE-Canada care urmează să aibă loc în octombrie şi în care se doreşte semnarea acordului comercial cu Canada, aşa-numitul Comprehensive Economic and Trade Agreement (CETA), care trebuie aprobat apoi în unanimitate de Consiliu şi de parlamentele naţionale. AGERPRES