Decizie controversată care va declanșa un scandal imens! Copiii, învățați să tragă cu arma

Decizie controversată care va declanșa un scandal imens. Copiii sunt învățați să tragă cu arma încă de la o vârstă fragedă. Se întâplă chiar în țara tuturor posibilităților, SUA. Lumea a reacționat deja foarte dur în privința acestei măsuri și spune că este cea mai mare greșeală care se putea lua.

Halucinand ce se întâplă în SUA. Copii de șase ani lăsați să tragă cu arma. Unii americani sunt de accord cu acest lucru, iar un bărbat din Carolina de Nord le predă celor mici lecţii de tras cu arma.

În apărarea sa, omul spune că aceştia trebuie să înveţe de la o vârstă fragedă cum să se apare, pentru a fi pregătiţi în orice situaţie. “Este alegerea părinţilor referitor la ce ar trebui să-i înconjoare pe copiii lor. Eu doar le ofer un curs prin care îi învăţ cum să fie în siguranţă în momentul în care se află în preajma lor”, spune așa zisul professor, Michael Pegram.

Copiii petrec patru ore în prezenţa profesorului, care îi învaţă atât partea teoretică a armelor, cât şi cea practică. “De cele mai multe ori nu trag cu un pistol cu calibrul de 9 milimetri. Se întâmplă foarte rar, dar atunci când vor face asta, ştiu că vor fi siguri pe ei pentru că am pus-o în practică.”, mai spune profesorul.

Acţiunile americanului au stârnit controverse printre părinţi. Dacă unii sunt îngrijoraţi de vârsta fragedă a copiilor care pun mâna pe o armă, alţii sunt de părere că ideea cursului nu e rea.