Anunțul a fost făcut public, luni, de Clubul Corespondenţilor Străini în China (FCCC), informează AFP, citată de agerpres.
Potrivit sursei citate, în 2020, Administraţia Trump a declanşat ostilităţile împotriva mass-media chineze prezente în SUA, în numele luptei împotriva restricţiilor cu care se confruntă presa străină în China. Această politică americană a provocat măsuri de retorsiune din partea Beijingului. Cele două puteri au expulzat pe rând, în ultimele luni, un anumit număr de reporteri ai celeilalte ţări.
Acum, principalul punct de divergenţă este acela că Washingtonul atribuie vize doar pentru 90 de zile jurnaliştilor chinezi prezenţi pe teritoriul american.
„Ei (jurnaliştii chinezi) au depus foarte devreme la autorităţile americane cererile lor pentru prelungire (a vizelor), însă deocamdată SUA nu au prelungit viza pentru niciunul dintre ei”, a declarat luni Zhao Lijian, un purtător de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe chinez, acuzând Washingtonul că face din aceşti jurnalişti „ostaticii unei politici de presiune”.
Documentul este indispensabil
Astfel, ca și repercursiuni, cel puţin cinci corespondenţi străini a patru mass-media americane, printre care cotidianul Wall Street Journal, televiziunea CNN şi agenţia Bloomberg, nu şi-au putut reînnoi legitimaţiile, a anunţat FCCC.
În ceea ce privește aceste documente, ele este indispensabile pentru a putea lucra pe teritoriul chinez.
Reporterii vizaţi, nu neapărat de cetăţenie americană, au primit în schimb scrisori oficiale ce fac oficiul unor legitimaţii de presă, a precizat FCCC. Aceste documente îi autorizează să continue să locuiască şi să lucreze în China, însă „pot fi revocate în orice moment”, ceea ce îi expune pe jurnalişti „unei ameninţări constante la expulzare”, deplânge organizaţia.
„Toate opţiunile sunt pe masă”, a atenţionat Zhao Lijian. „Dacă SUA vor persista în politica lor, (…) China va fi constrânsă să ia măsurile necesare şi potrivite”, a declarat el, având în vedere posibile expulzări de jurnalişti americani.
Autorităţile chineze au expulzat în timpul primului semestru al lui 2020 un număr record de 17 jurnalişti străini, anulându-le legitimaţiile de presă, potrivit FCCC.
La rândul său, Washingtonul a operat în martie o reducere masivă a numărului de chinezi autorizaţi să lucreze pentru mass-media de stat ale ţării lor în SUA. De atunci, 60 de jurnalişti chinezi au fost constrânşi să-şi facă bagajele, potrivit Beijingului.